Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Carmen și Ion au avut ocazia să vorbească. Ce decizie a luat concurenta în privința lui

Carmen a vorbit cu Ion în timpul emisiunii Mireasa - Capriciile Iubirii. Fata a spus că este foarte confuză și că momentan așteaptă să-și limpezească gândurile. Băiatul a insistat ca ea să se întoarcă în competiția Mireasa sezon 4.

colaj de imagini cu raluca si ion de la mireasa sezon 4 Galerie
Carmen a vorbit cu Ion în timpul emisiunii Mireasa - Capriciile Iubirii. Fata a spus că este foarte confuză și că momentan așteaptă să-și limpezească gândurile. Băiatul a insistat ca ea să se întoarcă în competiția Mireasa sezon 4 | Antena 1

”Cred că am fost destul de clară în tot ceea ce am spus. Nu știu ce ar mai fi de clarificat. Adevărul e că m-a șocat foarte mult. Nici nu știu de ce mi-a bătut inima foarte tare, dar chiar mi-a bătut. Am fost foarte șocată de tot ce s-a întâmplat. M-am gândit foarte mult, și ieri cât am stat la hotel, m-am gândit și pe avion, pe drum încoace spre Oradea.

M-am gândit și astăzi toată ziua. Adevărul e că nu știu ce să cred, nu știu cum să reacționez, sunt într-o confuzie totală. Nu știu cum să înțeleg lucrurile. Ideea e că eu sunt genul de persoană foarte empatică și nu-mi place să-mi construiesc fericirea pe nefericirea altuia. Îmi pare foarte rău de Raluca”, a zis Carmen la Antena Stars.

Cum a încercat Ion să o convingă pe Carmen să-i dea o șansă

Atunci, Ion a intervenit: ”Nu e de parcă ți-ai construi fericirea pe nefericirea Ralucăi pentru că, indiferent dacă erai sau nu erai tu în emisiune, tot nu ar fi continuat relația mea cu ea. Adică nu ești tu de vină. Eu nu am lăsat-o pe ea din cauza ta. Eu am lăsat-o pentru că am considerat că nu mă merită. Chit că nu vii tu înapoi, gen, tot nu o să mă împac cu ea niciodată.”

Citește și: Tatăl Anei, mesaj subtil după ce Adelina l-a acuzat de infidelitate pe Alexandru

”Adevărul e că, deși voi doi nu v-ați înțeles, amândoi sunteți oameni minunați și amândoi meritați toată fericirea din lume. Acum, că nu meritați împreună sau că nu o puteți avea împreună, este deja partea a doua. Eu am văzut în Ion mult mai mult decât el a afișat. Nu știu ce au înțeles cei de acasă, nu știu ce au înțeles cei din platouri, dar eu l-am văzut pe Ion ca un om foarte bun.

Mie latura asta mi-a arătat-o. Într-adevăr, nu a procedat 100% corect cu Raluca. Nici Raluca nu a procedat 100% corect cu Ion. I-am spus și eu și cred că poate să confirme pentru că i-am spus că nu trebuia să facă ceea ce a făcut cu Ionuț. Sunt copilării din care nimeni nu poate lua ceva bun.”, a mai adăugat Carmen.

Ion a ținut să-i mai spună câteva cuvinte lui Carmen: ”Tu știi că eu, la un moment dat, am stat de vorbă cu tine, 10-20 de minute, și la încurajarea ta m-am dus la ea. Un moment în care eu nu-mi mai doream să mă duc.”

Citește și: Bunica Ralucăi a sunat și a avut un mesaj pentru Ion. Ce l-a rugat din suflet

Ce va face Carmen în cazul lui Ion

Carmen a specificat că s-a produs o încurcătură și că Ion nu se afla printre preferații ei. ”L-am considerat pe Ion un prieten. Poate am spus că m-aș înțelege bine cu Ion, dar nu am spus că-l văd ca pe un potențial iubit. Eu nu am luat în considerare lucrul acesta până nu am ieșit din casă și am analizat foarte bine lucrurile.”, a spus fata.

Paula Chirilă a citat câteva dintre declarațiile lui Carmen, pe care fiecare concurent le dă înainte de a intra în competiție. ”Mi-a atras atenția Ion. Asta ai spus”, a zis moderatoarea de la Mireasa - Capriciile Iubirii.

Citește și: Doamna Eugenia a cedat după un nou material cu Marius și Maria. De ce a plâns

”Chiar m-a pus pe gânduri. Nici până în momentul acela nu l-am luat în considerare, doar după Gală. Am luat situația pe toate părțile, m-am gândit, m-am răzgândit, am analizat foarte bine. Nu știu ce e în capul meu, încă sunt foarte confuză, încă nu am habar pe ce planetă sunt.”, a mai afirmat Carmen.

Ion a încercat să o ajute și i-a recomandat să vină înapoi în competiție. ”Îmi e să nu fie doar o pasă de a lui Ion. În urmă cu doar câteva zile spunea că este aproape îndrăgostit de Raluca, iar apoi să vină să-mi spună ce simte pentru mine... M-a șocat puțin”, a mai spus fosta concurentă de la Mireasa sezon 4.

Mireasa 2021, sezon 4. Tatăl Anei, mesaj subtil după ce Adelina l-a acuzat de infidelitate pe Alexandru... Mireasa 2021, sezon 4. Ela a plâns după ce doamna Ioana a numit-o ”remorcă”. Mama fetei a intervenit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x