Antena Căutare

Mireasa, sezon 10. Daiana și Cristi și-au șters pozele de cuplu și nu se mai urmăresc reciproc pe rețelele sociale

Daiana și Cristi i-au pus recent pe gânduri pe fanii Mireasa. Tinerii și-au șters fotografiile de cuplu pe care le-au publicat pe rețelele sociale. Cei doi foști concurenți ai sezonului 10 nu au făcut precizări în privința motivului care stă în spatele acestui gest.

Galerie
Daiana și Cristi și-au șters pozele de cuplu de pe Instagram | Antena 1

Daiana și Cristi nu se mai urmăresc reciproc pe Instagram și nici nu mai au pozele de cuplu pe care le-au postat anterior. Totuși, Cristi a rămas cu o poză la profil, în care apare alături de Daiana. Este vorba despre poza realizată la Paris, în ziua în care s-au logodit.

Susținătorii cuplului Daiana și Cristi au fost puși pe gânduri de gestul celor doi de a nu se mai urmări reciproc pe rețelele sociale. Mulți se gândesc la o posibilă despărțire, însă cei doi nici nu au confirmat, nici nu au infirmat această speculație.

Mulți dintre fanii Mireasa cred că Daiana și Cristi s-ar fi despărțit

Au mai existat cazuri în care foști concurenți au făcut schimbări în mediul online după o ceartă, dar în cele din urmă s-au împăcat. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul cuplului Daiana-Cristi.

Articolul continuă după reclamă

Daiana și Cristi nu au mai apărut de ceva vreme împreună în online, fapt care îi face pe fanii Mireasa să se gândească și mai mult la o posibilă seprare.

În același timp, cuplul Ramona-Stelian din sezonul 10 a confirmat despărțirea, iar cuplurile Ionela-Robert și Laura-Mihai apar des împruenă în mediul online demonstrând că sunt fericiți și că le priește viața de căsnicie.

Citește și: Mireasa sezonul 10. Cum au sărbătorit Daiana și Cristi două luni de relație: ”Sufletul meu pereche”

Cum a început povestea de iubire dintre Daiana și Cristi

Daiana a intrat în competiția matrimonială Mireasa, de la Antena 1, încă de la începutul sezonului 10. Atunci atrăgea atenția mai multor concurenți, printre care Alexandru.

Cu el a intrat într-o cunoaștere, iar ulterior au avut o scurtă relație. Scurtă pentru că deși exista atracție, chimia părea să lipsească cu desăvârșire.

La scurt timp după ce Daiana a afirmat că este îndrăgostită de Alex, a venit finalul poveștii lor de iubire. Când Cristi a pășit în casa Mireasa, Daiana era în plin proces de vindecare după eșecul relației cu Alexandru.

Amical, s-au apropiat, și au văzut că se plac. Au intrat apoi într-o cunoaștere și sărutul a apărut nu la mult timp distanță de la acel moment.

Daiana zâmbea din nou și părea fericită în brațele tânărului concurent de la Mireasa. Erau susținuți și de doamna Cristina, cu care Daiana se înțelegea foarte bine.

Însă după logodna de la Paris, când lucrurile trebuiau să fie roz, mai ales că au avut parte de o vacanță și timp berechet să-și spună tot ce nu puteau în casa Mireasa, Cristi avea nemulțumiri.

I-a reproșat Daianei că nu l-a informat în detaliu cu privire la relației ei cu Alexandru și a spus că nu este genul de femeie pe care o vrea alături. Supărat că s-au certat, iar ea a ridicat tonul, a punctat că dorește o femeie finuță, nu una vulcanică.

Au rămas certați câteva zile, dar s-au împăcat. Desigur, tensiunile nu dispăruseră complet și au ieșit la suprafață după task-ul în care concurentele, legate la ochi, trebuiau să identifice concurenții din fața lor.

Când Alexandru a apărut în fața Daianei, ea l-a atins și a zis ”WOW”. În timpul emisiunii, ea a încercat să se scuze și să spună că nu a știut cine e, de fapt, băiatul. Cristi a fost deranjat de faptul că ea dă explicații și, din nou, relația lor se afla în impas.

Comunicând, au reușit să depășească problemele și micile neînțelegeri, iar în Marea Finală din sezonul 10 s-au cununat civil.

Mireasa sezonul 11, 17 februarie 2025. Cristian și Maria s-au pupat. Cei doi nu formează un cuplu... Mireasa, sezon 7. Vlad și Cătălina Bibire au sărbătorit 2 ani de relație. Cum au celebrat iubirea alături de bebelușul l...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Denis și Mihai au făcut o farsă iubitelor lor! Ce reacție dură a avut Bianca și ce a făcut Daniela
Mireasa, sezon 13. Denis și Mihai au făcut o farsă iubitelor lor! Ce reacție dură a avut Bianca și ce a făcut...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Sebastian și Alan, scandal de proporții cu acuzații dure! Ema a răbufnit și s-au dat cărțile pe față
Mireasa, sezon 13. Sebastian și Alan, scandal de proporții cu acuzații dure! Ema a răbufnit și s-au dat...
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
"I-am prezentat-o pe Mirabela lui Trump". Nicușor Dan dezvăluie ce au discutat Prima Doamnă a României și... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!” BZI
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale Jurnalul
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în realitate”
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în... Kudika
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit despre rochia galbenă, dar surpriza a venit câteva ore mai târziu
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit... Redactia.ro
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate 
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate  Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x