Dian și Costina au fost invitați în platoul de la Mireasa, Cpriciile Iubirii unde au primit un apel-surpriză. Deși doamna Elena a spus că nu are nimic cu Costina, a ținut să-i spună fiului să-și pună puțină frână în sentimente.
„În legătură cu relația voastră, mamă, voiam să vorbesc, că circulă numai vorbe foarte urâte. Nu am treabă cu fata, n-am treabă cu nimeni, doar te rog să ai un pic de atenție, să fii atent în ceea ce faci, să nu te dezamăgești, să nu te dărâmi psihic după aceea. Din câte am înțeles, am văzut că Costina ar fi sunat pe cineva la 3 noaptea. Nu m-a deranjat comportamentul Costinei, că nu era cu băiatul meu. Și când am plecat eu din emisiune, ea era cu Ionuț. Dian să fie mai atent, adică să se gândească mai bine, să mai dea un pas înapoi, să fie mai retras, mai puternic, să nu pună așa mult suflet. Dacă, de exemplu, Costina părăsește emisiunea, ce face? Nu că aș avea ceva cu fata, Doamne ferește! Că eu vreau să-mi văd băiatul bine. Mie îmi place, n-am treabă cu fata! Să-mi iubească băiatul, să iubească băiatul fata. Nu vreau să trag concluzii pripite, îl cunosc pe Dian și am încredere în el. E un copil luptător”.
Dian și Costina, surprinși de o intervenție telefonică. De ce a fost băiatul atenționat în direct și cum a reacționat fata: „Să nu te dărâmi psihic după aceea”
Domnul Alin, tatăl lui Dian, a vorbit și el, printre lacrimi cu fiul lui: „Vă iubesc pe amândoi. Sunteți foarte frumoși amândoi împreună. Dar ce te-a învățat tati: să fii educat, să ai vorbele la tine, să fii foarte atent la detalii, să gândești de 2 ori înainte să discuți. Eu îi văd un cuplu frumos și îi respect decizia fiului meu, dar prefer să fie mai atent și să nu calce de două ori într-un loc. Nu vreau să mai aud de aceleași greșeli care se vehiculează pe media. Dacă ceva vă macină, spuneți lucrurilor pe nume! Aș avea un sfat pentru Costina, ca și cum aș fi tatăl ei. Aș spune să analizeze situația și să gândească un pic mai bine înainte să facă. Trebuie să gândești de două ori înainte să faci un lucru!
„E normal să aibă o frică pentru că am greșit la momentul acela. N-o să se mai repete pentru că eu am învățat din greșeli. Cât despre mine și Dian cred că se vede că relația noastră e una naturală, vine totul de la sine. Dacă plec, nu mă împiedică nimic să îl aștept afară pe Dian”.
La finalul conversației, Dian nu și-a mai putut stăpâni lacrimile de emoții.
Mireasa, sezon 12. Simona Gherghe a dat un avertisment în live: „Data viitoare dăm amendă”. Ce s-a întâmplat... Chat-ul zilei la Mireasa, 5 septembrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show...