Antena Căutare

Mireasa sezon 3. Sacrificiul făcut de Alin pentru Cosmina, după ieșirea din competiție

Alin și Cosmina sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri formate în competiția Mireasa. Cei doi și-au construit o relație puternică și sunt de nedespărțit de când s-a terminat sezonul 3 al show-ului matrimonial.

colaj de imagini cu alin si cosmina de la mireasa sezon 3 Galerie
Alin și Cosmina sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri formate în competiția Mireasa | Antena 1

Alin și Cosmina au fost prezenți în emisiunea ”Mireasa. Capriciile Iubirii” de la Antena Stars. Cei doi au stat de vorbă cu Gabriela Cristea, care a remarcat că cei doi străluceau.

Ce sacrificiu a făcut Alin pentru Cosmina

Fostul concurent de la Mireasa sezon 3 a povestit că a ales să-și urmeze iubita și să se mute în Timișoara.

”Deocamdată stăm la Timișoara, la ea acasă. Îmi place foarte mult, am ales să mă mut eu. Este un oraș cosmopolit, mai ales centrul. Foarte frumos, îmi place. Am ales să ne mutăm acolo. Eu sunt din București, dar aici fiind și sora mea, nu avem loc să stăm și noi în casă.”, a zis Alin la Mireasa. Capriciile Iubirii.

Citește și: Povestea Amaliei, noua concurentă care a intrat pentru Alexandru

Cosmina, transformată după Finala Mireasa sezon 3

Cei doi concurenți par foarte fericiți împreună. Ba mai mult, se ajută reciproc să devină versiuni mai bune ale lor. Cu ajutorul lui Alin, Cosmina a reușit să slăbească foarte mult într-o perioadă relativ scurtă.

”Am slăbit opt kilograme în o lună jumătate, două. Eu am cerut o dietă de la Alin.”, a zis Cosmina.

Fostul concurent a vorbit puțin și despre doamna Daniela, care a plecat din țară pentru a munci în Italia.

”Mama este plecată în Italia. Urmează să se întoarcă în octombrie, dar plănuiește să plece iar. Lucrează acolo”, a afirmat Alin despre doamna Daniela.

Citește și: Anca și Alexandru, shooting de cuplu. Reacția Anei

Ce jurăminte și-au făcut Alin și Cosmina

Alin Georgescu și Cosmina Popa de la Mireasa sezon 3 s-au întors în locul unde au avut una dintre primele lor întâlniri din cadrul show-ului matrimonial.

Cei doi au mers acolo cu un scop: să-și facă o promisiune la veșnicie. Alin și Cosmina au mers pregătiți cu un lacăt pe care l-au prins pe podul parcului și au aruncat cheia în apă.

”Din punctul meu de vedere, eu vreau să avem o familie frumoasă. Să nu ne certăm niciodată și, chiar dacă ne-am certa, să avem puterea să ne înțelegem unul pe celălalt. Oricum ar fi ele de nașpa. Și să nu lăsăm pe nimeni să intervină între noi niciodată. Și să fim noi doi tot timpul”, spune Cosmina.

Citește și: Mireasa sezon 4, 25 septembrie 2021. Ce fete au intrat în cursa pentru eliminare

”Eu îmi doresc să avem o familie fericită împreună cu doi copii, nici mai mult, nici mai puțin. Și să fim fericiți, să nu lăsăm lucrurile negative să intre în viața noastră și să ne strice buna dispoziție. Noi suntem mereu zâmbitori, cu zâmbetul pe buze, și ne place să ne bucurăm și de lucrurile simple, să ne trezim cu zâmbetul pe buze, să ne culcăm cu zâmbetul pe buze, că facem chestii împreună. Și asta îmi doresc toată viața. Noi tot avem aceleași viziuni și aceleași scopuri în viață. Chiar îmi doresc să iei parte la toată experiența mea din viață, să fie alături de tine”, a zis și Alin.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mireasa sezon 4, 25 septembrie 2021. Povestea Amaliei, noua concurentă care a intrat pentru Alexandru... Mireasa, sezonul 3. Cosmina a slăbit 8 kilograme într-o lună și trei săptămâni. Cât de bine arată acum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x