Antena Căutare

Mireasa sezon 6, 30 noiembrie 2022. Valentin a declarat că este dezamăgit de Gabriela. Paul a vorbit despre un alt gest al fetei

În emisia live de Mireasa de pe 30 noiembrie 2022 s-a discutat despre situația în care se află Valentin și Gabriela, după gesturile de apropiere pe care fata le-a făcut față de Viorel. 

Valentin și Gabriela la Mireasa Galerie
Valentin a declarat că este dezamăgit de Gabriela | Antena 1

Valentin și Gabriela au avut parte de câteva momente pentru a discuta despre gesturile pe care fata le-a avut față de Viorel, însă nu au ajuns la un numitor comun. „Cum mă simt eu ca bărbat când tu cu mine în brațe faci un gest de drag cu Viorel”, i-a spus tânărul logodnicei sale.

Mai mult, Valentin i-a spus mamei sale să-i transmită Gabrielei că este foarte dezamăgit de ea, iar fata a răspuns: „Și eu”.

Ulterior, Paul i-a spus lui Valentin că și față de el a fata a avut un gest ciudat. Iubitul Roxanei i-a spus ui Valentin că în perioada în care Roxana a fost plecată din casă, Gabriela i-a dat o palmă peste posterior, în timp ce se încălța. Paul a precizat că a făcut această mărturisire pentru a evidenția că Gabriela nu are o atracție pentru Viorel.

Citește și: Mireasa, sezon 6. Ce i-a spus doamna Flori Gabrielei despre gesturile pe care fata le-a făcut cu Viorel

Gabriela și Valentin, noi discuții despre situația în care se află

Gabriela a avut parte de momente în care nu și-a putut stăpâni lacrimile din cauza situaiției.

În emisia live de Mireasa de pe 30 noiembrie 2022 Gabriela și Valentin nu s-au ținut de mână.

„Am simțit că nu e logodnicul meu, ci un adversar. Am înțeles că l-au deranjat gesturile mele. Dar aș fi procedat altfel, nu să implicăm jumătate din casă.

„Ea nu-și dă seama unde a greșit. Nu o să mai facă asta de gura mea, dar nu ăsta e interesul meu”, a explicat Valentin, întrebat de Simona Gherghe de ce e dezamăgit.

Mireasa sezonul 6 online, canale exclusive live pe AntenaPLAY

Emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. (exceptând perioada 28 noiembrie- 1 decembrie 2022, când show-ul se vede doar de la 14:00 la 16:00)

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

Citește și: Mireasa sezon 6, 4 noiembrie 2022. Simona Gherghe le-a cerut fetelor să părăsească platoul. Care a fost motivul

"După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată", a spus Simona Gherghe la începutul sezonului 6.

Marea finală a sezonului 6 se va desfășura pe data de 23 decembrie 2022.

Mireasa sezon 6, 30 noiembrie 2022. Miruna a primit un mesaj din partea părinților. Ce i-au transmis... Mireasa sezon 6, 30 noiembrie 2022. Deni și Viorel au avut parte de prima noapte la hotel...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x