Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Adina, imaginea îndrăzneață de pe rețelele de socializare. Cum s-a pozat fosta concurentă

Adina de la Mireasa și-a surprins comunitatea de fani cu o apariție de nota 10 pe internet. Aceasta nu a ținut cont de nimic și a fost naturală, așa cum și-a obișnuit fanii și din timpul filmărilor.

Mireasa, sezon 6. Adina, imaginea îndrăzneață de pe rețelele de socializare. Cum s-a pozat fosta concurentă Galerie
Adina, imaginea îndrăzneață de pe rețelele de socializare. Cum s-a pozat fosta concurentă | Antena 1

Adina de la Mireasa arată foarte bine și s-a afișat și pe rețelele de socializare cu un decolteu foarte îndrăzneț. Fosta concurentă de la Mireasa, sezonul 6, a fost lăudată de fanii ei pentru curajul de care a dat dovadă, dar și de faptul că a purtat o ținută sexy.

Adina de la Mireasa, sezonul 6, apariția îndrăzneața de pe internet. Cum a apărut aceasta pe relețelele de socializare

Deși Adina pare să nu-și fi găsit marea iubire în casa Mireasa, se bucură de timpul liber la maxim și zâmbetul pe care-l poartă constant cu siguranță este unul sincer. Aceasta este foarte activă pe rețelele de socializare și își uimește fanii cu aparițiile sale provocatoare.

Citește și: Cine este Adina Miuleasa de la Mireasa, sezonul 6. Tânăra a găsit puterea să zâmbească după dramele pe care le-a avut

Iată că, fanii emisiunii Mireasa pot vedea și o altă latură a fostei concurente de la Mireasa, una puțin mai extravagantă, dar totuși decentă.

Într-o postare pe care ea a făcut-o pe Instagram, a apărut într-o formă de zile mari, într-un body mulat pe corp, la plajă. Iată cât de bine a arătat și cum i-au comentat toți oamenii:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aceasta a scris și o descriere în stilul ei propriu, ironic. Fanii acesteia au apreciat imaginea într-un număr foarte mare, semn că ea a făcut o impresie bună în cadrul emisiunii.

Citește și: Mireasa, sezon 6. Roxana și Adina, întâlnirea pe care susținătorii o așteptau. Cum au fost surprinse cele două prietene

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Roxana și Adina, întâlnirea pe care susținătorii o așteptau

Adina și Roxana, cele două fete care s-au împrietenit în casa Mireasa, au avut parte de întâlnirea pe care susținătorii lor o așteptau. Cele două s-au lăsat fotografiate într-un restaurant din București. „Ne-am unit să bârfim matracucile”, a scris Roxana în dreptul fotografiei publicate pe Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„S-au unit legendele! „Faine sunteți”, „Bravo, fetele”, „Două fete foarte frumoase”, „Bravo, feteleeee! Să vă păstrați mereu zâmbetul pe chip”, „Preferatele mele”, „Frumoaselor, mi-ați adus voie buna cât ați stat în casa! Sa fiți fericite!”, sunt câteva dintre comentariile scrise de susținători î dreptul fotografiei în care cele două apar zâmbind.

Mireasa, sezon 4. Ela și Petrică, veste cumplită. Tânăra a pierdut sarcina. Anunțul făcut de foștii câștigători ai show-... Simona Gherghe a explicat ce a pățit în vacanța de la schi. Cum se simte în prezent și ce a transmis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x