Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 31 ianuarie 2023. Cine este Dani, noul concurent. Tânărul a intrat în casă alături de mama sa, doamna Loredana

În emisia live de Mireasa de pe 31 ianuarie 2023 a intrat un nou concurent. Noul băiat se numește Dani Florin Crăciun și a venit la show-ul matrimonial alături de mama sa, doamna Loredana.

Galerie
Dani și doamna Loredana au intrat în competiția Mireasa | Antena 1

Dani vine din Ploiești, are 25 de ani și se consideră o persoană ambițioasă. De 3 ani de zile deține o afacere cu o vulcanizare și în paralel lucrează în străinătate, pentru a avea o stabilitate financiară.

„Cel mai greu moment din viața mea a fost când m-am anturat cu niște prieteni. Eram pe distracții. O luasem razna și am deraiat de la drum”, a povestit Dani.

Citește și: Mireasa sezon 7, 31 ianuarie 2023. Irina și Alex, schimb de replici acide în live: „Nu se mai oprește băiatul ăsta”

Cum s-a descris Dani, noul concurent din competiția Mireasa

„Am avut două relații serioase. Prima a început la adolescență, a doua a fost o relație matură. Eu am vrut să mă dezvolt financiar și n-am mai avut timp de plimbări și distracții. Acum sunt la stadiul în care vreau să mă distrez alături de jumătatea mea. Îmi doresc o femeie puternică, ancorată în realitate. Loialitatea, afecțiunea și atenția ar fi niște calități care mi-ar atrage atenția”, a mai spus băiatul.

Dani a spus că dintre concurentele sezonului 7 Mireasa i-au atras atenția două fete înalte.

„Consider că i-ar trebui opusul lui”, a spus doamna Loredana, întrebată ce noră își dorește.

Citește și: Mireasa sezon 7, 31 ianuarie 2023. Momente de tensiune în casa băieților. Andrei, în centrul unui nou conflict

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7, 31 ianuarie 2023. Irina și Alex, schimb de replici acide în live: „Nu se mai oprește băiatul ăsta”... Gabriela Cristea, mărturisiri dureroase despre fosta căsnicie: „Mă înșela pe banii mei”. Ce a spus la Mireasa: Capriciil...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 17 iunie 2025. Concurenții au  votat un cuplu să doarmă împreună! Ce discuții au fost
Mireasa sezonul 11, 17 iunie 2025. Concurenții au votat un cuplu să doarmă împreună! Ce discuții au fost Marti, 17.06.2025, 16:39
Citește și
Mireasa, sezonul 11. O nouă sancțiune în casă. Un singur cuplu a primit o pedeapsă
Mireasa, sezonul 11. O nouă sancțiune în casă. Un singur cuplu a primit o pedeapsă
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Mireasa, sezonul 11. Amalia, discuție tranșantă cu Marinescu: „Nu suport postura în care sunt pusă”
Mireasa, sezonul 11. Amalia, discuție tranșantă cu Marinescu: „Nu suport postura în care sunt pusă”
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină a Spaniei
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină... Catine
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid Jurnalul
Luna Nouă în Rac din 25 iunie: Taina începuturilor care vindecă și sădesc iubirea în sufletul a cinci zodii
Luna Nouă în Rac din 25 iunie: Taina începuturilor care vindecă și sădesc iubirea în sufletul a cinci zodii Kudika
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu Gandul
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce notă va lua la Bacalaureat 2025
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce... CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de iubire în fiecare zi”
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de... ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x