Antena Căutare

Mireasa sezon 9, 24 mai 2024. Mama Antoniei, în direct după ce concurenta a spus că vrea să iasă din competiție

Antonia a fost încurajată de mama ei să ia atitudine. „Tu ești una și ei sunt doi. Reușești să faci față la atâtea pretenții? Asta este întrebarea mea pentru tine”

Mama Antoniei, în direct după ce concurenta a spus că vrea să iasă din competiție | Antena 1

Doamna Daniela a ținut să îi reamintească Antoniei cât de important este spațiul personal, făcând referire la ziua Nataliei.

„În seara respectivă Cristina era copleșită de prezența celorlalți și de trăirea ei. Tu ai venit către ea, dar Cristian se aștepta ca tu să înțelegi lucrul acesta și să nu stai acolo. Acum ți le punctez, îți dau niște exemple ca să înțelegi pentru că el este fiul meu și îl cunosc” a precizat mama concurentului.

După ce a încheiat discuția cu Antonia, doamna Daniela s-a dus la fiul ei în cameră să îi ofere și lui câteva sfaturi.

„Dacă tu îți dorești să trăiesc sănătos (și asta se reflectă în calitatea vieții tale), automat ai valori și principii. Pe lângă ceea ce simți și ce gândești, trebuie să calibrezi totul și cu valorile și principiile morale.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mireasa sezon 9, 24 mai 2024. Maria și Ștefan, ceartă din cauza interacțiunilor cu Ionela! Gelozia concurentei îi sperie pe toți

Atunci când nu simți în orice moment să-l pui pe celălat înaintea ta, acesta e primul indiciu al nesiguranței. Dacă începi să te gândești, înseamnă că nu simți suficient de mult, explica doamna Daniela.

Mama Antoniei a fost deranjată de felul în care Antonia este etichetată

Faptul că doamna Daniela i-a atras atenția Antoniei a întristat-o extrem de tare pe concurentă, iar mama ei a decis să intervină în direct.

„Aș dori, Antonia, să mă lași să își spun câteva cuvinte fără să mă întrerupi. Fii atentă, mama, eu vorbesc doar cu tine și doar cu tine. Tu nu ești un om care poate fi izolat, tu nici nu ai intrat bine în această relație și deja sunt atâtea restricții. Ce faci după? Deja s-a intrat în spațiul tău privat prea tare. Tu ești un pic sub lupă din câte văd eu. Nici tonul pe care ți se vorbește nu îmi place. Vreau să înțelegi un aspect înainte de a continua, eu aici sunt în ipostura de părinte, de observator și de ghid al tău.

Eu să știi că nu te judec pentru nici o decizie pe care tu o iei. Tu ești prioritatea ta numărul 1 și nimeni altcineva. Datoria mea morală de mamă eu nu o împart cu nimeni. S-a pus accent pe tot ce ai tu negativ, pozitiv n-am auzit nimic. Te-ai întors pentru el. Mama, ascultă-mă, tu nu poți avea mentalitatea unei femei de 50 și ceva de ani. Înțelegi? Tu ai mentalitatea ta. Tu mai ai până la acea maturitate!

Tot ce îmi doresc este ca tu să fii corectă cu tine. Să ai personalitate înseamnă să iei atitudine. Și mai e ceva foarte important. (...) Tu ești una și ei sunt 2. Reușești să faci față la atâtea pretenții? Asta este întrebarea mea pentru tine. Ai curaj! Spune cu subiect și predicat ce te deranjează. Tu la vârsta asta trebuie să fii fericită! Te rog din inimă să îți iei spațiu”

Citește și: Mireasa sezon 9, 24 mai 2024. Cristian a recunoscut că nu simte să se căsătorească. Tânărul a început să își strângă lucrurile

Mireasa sezonul 3. Ce mai face Adelina, fosta iubită a lui Alin. Cât de mult s-a schimbat fosta concurentă în ultimii an... Cel mai emoționant clip cu chipul bebelușului lui Aron de la Mireasa. În ce ipostază tip portret de familie s-au filmat ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine sunt concurenții care au venit să-și găsească jumătatea. Primele imagini cu băieții
Mireasa, sezon 14. Cine sunt concurenții care au venit să-și găsească jumătatea. Primele imagini cu băieții
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cine sunt concurentele. Primele imagini cu fetele venite să-și găsească jumătatea
Mireasa, sezon 14. Cine sunt concurentele. Primele imagini cu fetele venite să-și găsească jumătatea
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x