Antena Căutare

Mireasa sezon 9, 9 iulie 2024. Ce costume de mire au ales băieții pentru Marea Finală. Au avut cerințe foarte specifice

În ediția din 9 iulie 2024, viitori miri au probat costumele pe care le vor purta în Marea Finală. Ce alegeri au făcut.

Ștefan, Liviu, Vlad și Alexandru și-au ales costumele de mire pe care le vor purta în finala sezonului 8 Mireasa. Tinerii au proba emoționați costumele dorite, dar au făcut și glume pentru a destinde atmosfera. Așadar, tinerii s-au simțit ca niște prieteni care se însoară în aceeași perioadă și care au mers împruenă să-și aleagă costumele. Unii au dorit să aibă un costum clasic, în timp c ealții și-au dorit ceva îndrăzneț.

Băieții au probat costumele de mire la Mireasa sezon 9 în ediția din 9 iulie 2024

Băieții și-au ales costumele de mire și au avut cerințe foarte specifice pentru ceea ce vor purta în Marea Finală Mireasa din 12 iulie 2024.

Primul „curajos” a fost Ștefan: „Mi-aș dori să fie ivoar si să fie pe stil Michael Jackson”. Băiatul a și testat să vadă dacă se poate mișca în voie.

Liviu și-a dorit un costum negru, simplu, dar de efect.

„Negru ceva mai diferit. Când am venit nu aveam nimic în minte, dar aici mi-am dat seama că orice aș lua îmi vine bine. Prefer modul casual, dar îmi place și să merg la evenimente. Am acasă niște pantofi...”, spus el.

Alexandru a ales un costum verde pentru că are o poveste care îl leagă de această culoare.

„Îmi doresc un costum verde. Am o poveste: eu așa am intrat, așa am ieșit o dată”, a spus viitorul mire.

La rândul său, Vlad a optat pentru un costum negru cu două rânduri de nasturi.

„Eleganță, clasic, negru și cu două râduri de nasturi. De mult îmi doream. Cum a fost și la alegerea inelului, la fel și aici”.

Mamele prezente în platou au fost foarte emoționante să își vadă fii la proba costumelor de mire. Doar ele au putut să vadă alegerile făcute de aceștia, iar fetele nu au fost prezente în platou la momentul difuzării imaginilor.

Unde votezi pentru Marea Finală a sezonului 9 Mireasa

Finala Mireasa sezonul 9 este pe 12 iulie 2024. Patru cupluri și-au depus actele pentru căsătorie și s-a dat START VOT. Alexandru și Cristina, Ștefan și Maria, Vlad și Iuliana, Liviu și Delia sunt cuplurile care și-au depus actele pentru căsătorie.

Cuplurile pot fi votate prin SMS la 1272 și gratuit pe cele două platforme de vot: http://mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1. Concurenții pot fi votați atât individual, cât și pe cupluri.

Doar unul dintre cupluri va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al nouălea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarată câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Regulamentul spune că, după oficierea căsătoriei în cadrul emisiunii în direct, cuplul clasat pe primul loc este desemnat câștigător.

Înmânarea premiului în valoare totală brută de 40.000 de euro se va face în termenul prevăzut în regulamentul sezonului 9.

Pentru a intra în posesia premiului, concurenții finaliști vor realiza și vor transmite, la solicitarea Organizatorului, în scopul prezentării în emisiune și în toate mediile de comunicare a conținutului emisiunii, materiale audio-video și foto înregistrate sau realizate de aceștia după încheierea emisiunii pentru a reflecta viața de cuplu sau momentele trăite împreună pe o durată totală de 6 luni de la data difuzării ultimei ediții a emisiunii în care au participat.

Mireasa, sezon 5. Ce se întâmplă cu Sese și Giovana după ce au devenit a doua oară părinți. Fostul concurent a dat noi d... Mireasa sezon 9, 9 iulie 2024. Fetele și-au ales rochiile de mireasă. Imagini cu concurentele extrem de emoționate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 8 mai 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 8...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Ce băieți au intrat în cursa de eliminare. Fetele au făcut nominalizări
Mireasa, sezon 13. Ce băieți au intrat în cursa de eliminare. Fetele au făcut nominalizări
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan AntenaSport
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
De ce casele de pe insulele grecești sunt vopsite în alb și albastru: ce rol au jucat epidemia de holeră și dictatura militară
De ce casele de pe insulele grecești sunt vopsite în alb și albastru: ce rol au jucat epidemia de holeră și... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Ilie Bolojan, făcut praf de Alina Gorghiu! PNL se rupe în bucăți!
Ilie Bolojan, făcut praf de Alina Gorghiu! PNL se rupe în bucăți! BZI
REPORTAJ: Ziua Propagandei Finale la Budeștii de Călărași. Poveste de coasă și cimitir sovietic din Bărăgan
REPORTAJ: Ziua Propagandei Finale la Budeștii de Călărași. Poveste de coasă și cimitir sovietic din Bărăgan Jurnalul
Alexandra Căpitănescu A STRĂLUCIT la Eurovision! Artista din România a furat toate privirile!
Alexandra Căpitănescu A STRĂLUCIT la Eurovision! Artista din România a furat toate privirile! Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul. România a decis să iasă dintr-un tratat important
Nicușor Dan a semnat decretul. România a decis să iasă dintr-un tratat important Redactia.ro
Cum să ne ferim de țepele online când rezervăm vacanța. Mesajul la care să fim atenți
Cum să ne ferim de țepele online când rezervăm vacanța. Mesajul la care să fim atenți Observator
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x