Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Confruntarea dintre Cristian Marinescu și Maria Lungu. Momentul în care tânăra a plecat din cameră

Maria Lungu și Cristian Marinescu au avut o confruntare directă la Mireasa. Foștii iubți și-au spus lucruri grele. Imaginile au fost difuzate în gala de pe 20 iunie 2025.

În sezonul 11 Mireasa, cei prezenți în casă care au o neînțelegere sunt ivitați în camera confruntării, unde au ocazia să-și spună tot ce au pe suflet și să ajungă la un numitor comun. Maria Lungu și Cristian Marinescu au avut și ei o confruntare, însă deznodământul nu a fost unul pozitiv. La un moment dat, fosta iubită a lui Marinescu s-a ridicat și a plecat din cameră, moment în care Cristian s-a declarat învingător, cu „3-0 ca la masa verde”.

„Te-am prins! Praf!”. Confruntarea dintre Cristian Marinescu și Maria Lungu. Momentul în care tânăra a plecat din încăpere: „Am venit pentru că am nevoie de vizibilitate”

Marinescu: Maria, în tot parcursul ăsta al nostru peste tot unde ai apărut ai făcut tămbălău. Eu n-am vrut să vorbesc prea mult și am fost luat de fraier. Eu nu te vreau în preajma mea
Maria Lungu: Hai să facem un pact în fașa lumii în care tu promiți să nu mă mai bagi în seamă.
Marinescu: Încetează să mai spui că tu te joci cu mine. Adevărul e cam altul. Tu ai fost jucată din prima. Eu nu mi-am dorit să fiu cu tine, dar a trebuit să fac o mișcare, să câștig și să merg mai departe. Crede-mă, eu știu ce speranțe ai tu! Afiliere publică cu mine. Eu ți-am pus ție stop mereu.
Maria Lungu: Erai o afacere pentru mine, așa cum și eu am fost o afacere pentru tine
Marinescu: Care crezi tu că sunt motivele pentru care nu a mers acea relație de acum 2 ani de zile? Că ce?
Maria Lungu: Cred că nu a existat iubire.
Marinescu: Și de ce spui peste tot că mă iubești?
Maria Lungu: Erau niște glumițe. Noi ne-am îndepărtat pur și simplu.
Marinescu: Compatibilitate 0 pe toate planurile. Viața intimă praf.

Maria Lungu: Am venit pentru că am nevoie de vizibilitate pe televizor pentru că vreau să-mi extind compania în România. Și Robert.

Marinescu a accentuat faptul că Maria Lungu a vorbit despre Robert în plan secund, iar tânăra a părăsit încăperea. „Te-am prins cu minciuna. Te-ai relaxat prea mult. Dacă nu-ți punea apă și îți punea alcool, spuneai mai mult.
Rămas singur în încăpere, Marinescu a avut un mesaj pentru telespectatori.

„Atâta falsitate, minciună, proastă creștere, tupeu eu n-am văzut niciodată. Vă pup, vă iubesc și sunt sigur că unii dintre voi acum poate râdeți, poate îmi dați dreptate mie. O fac numai pentru voi, să vedeți care este adevărul și cam atât. Uite că am cam câștigat acum cu 3-0 ca la masa verde”, a spus Marinescu.

„Nu-mi doresc mai departe să ne cunoaștem!”, a spus Robert despre Maria Lungu.
„Se vede că Marinescu nu mai are nimic pentru Maria”, a spus Amalia.

Chat-ul zilei la Mireasa, 20 iunie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa sezonul 11. Emma și Adrian, deranjați de părerea doamnei Mariana: „O să vorbesc să te duci liniștită acăsică”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 14. Ce note au primit Radu și Adrian de la fete. Cine a dat 0 și cine a dat 10. Pe cine au ales pentru speed date
Mireasa, sezon 14. Ce note au primit Radu și Adrian de la fete. Cine a dat 0 și cine a dat 10. Pe cine au ales...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Un concurent a divorțat cu nici o lună înainte de a veni în competiție: „Am o fiică de 3 ani”
Mireasa, sezon 14. Un concurent a divorțat cu nici o lună înainte de a veni în competiție: „Am o fiică de 3...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x