Antena Căutare

Mireasa, sezonul 9. Iuliana, la un pas să îi pronunțe numele lui Liviu în timpul „campaniei electorale”. Cum a reacționat Vlad

Momentul în care Iuliana aproape îi pronunță numele lui Liviu în timpul „campaniei electorale” de la Mireasa, în ediția de miercuri, 10 iulie 2024. Ce a spus viitorul soț.

Galerie
Momentul în care Iuliana aproape îi pronunță numele lui Liviu în timpul „campaniei electorale” de la Mireasa, în ediția de miercuri, 10 iulie 2024 | Antena 1

În ediția de miercuri, 10 iulie 2024, cuplurile logodinte ale sezonului 9 Mireasa au dat startul „campaniei electorale”. Fiecare în parte, însoțiți de susținători, au mers la AntenaPLAY și au exprimat motivele pentru care ar trebui să fie votați în Marea Finală din 12 iulie 2024.

Iuliana și Vlad au fost ultimul cuplu care a încercat să îi convingă pe telespectatori că merită să fie câștătorii sezonului 9. Ei l-au avut altături doar pe Cristian.

Momentul în care Iuliana aproape îi pronunță numele lui Liviu în timpul „campaniei electorale” de la Mireasa, în ediția de miercuri, 10 iulie 2024

Extrem de emoționați, Iuliana și Vlad și-au început discursul fără să se țină de mână, așa cum a remarcat și Gabrila Cristea la Mireasa. Capriciile Iubirii.

Mai mult decât atât, Iuliana a fost la un pas de a-i pronunța numele fostului iubit, Liviu, în locul viitorului soț, Vlad.

Deși la acel moment, totul a trecut neobservat, subiectul a fost amplu dezbătut la Capricii.

„Sunt foarte emoționată în momentul de față, dar eu cred foarte mult în el, cred foarte mult în noi, cred că el este tatăl potrivit pentru copiii mei. Îmi doresc foarte mult o familie cu acest bărbat. Am deplină încredere în el și indiferent care ar fi rezultatul în finală, eu am câștigat deja. Eu îl am pe Li..pe el, o să îl iau de mână, o să mergem acasă la noi, unde de vineri încolo o să fim o familie”, a spus Iuliana în timpul discursului ei.

„Nu știu dacă ați fost atenți, dar mireasa a încurcat numele mirelui. Era să zică Liviu”, a remarcat Gabriela Cristea.

„Suntem si foarte obosiți”, a spus Iuliana.

„Obosiți, obosiți, dar nu în încurci pe actualul cu fostul”, a completat gazda Mireasa. Capriciile Iubirii.

„E și greu să ne confunde. E brunet, eu blond”, a comentat Vlad situația.

Unde votezi pentru Marea Finală a sezonului 9 Mireasa

Finala Mireasa sezonul 9 este pe 12 iulie 2024. Patru cupluri și-au depus actele pentru căsătorie și s-a dat START VOT. Alexandru și Cristina, Ștefan și Maria, Vlad și Iuliana, Liviu și Delia sunt cuplurile care și-au depus actele pentru căsătorie.

Cuplurile pot fi votate prin SMS la 1272 și gratuit pe cele două platforme de vot: http://mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1. Concurenții pot fi votați atât individual, cât și pe cupluri.

Doar unul dintre cupluri va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al nouălea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarată câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Regulamentul spune că, după oficierea căsătoriei în cadrul emisiunii în direct, cuplul clasat pe primul loc este desemnat câștigător.

Înmânarea premiului în valoare totală brută de 40.000 de euro se va face în termenul prevăzut în regulamentul sezonului 9.

Pentru a intra în posesia premiului, concurenții finaliști vor realiza și vor transmite, la solicitarea Organizatorului, în scopul prezentării în emisiune și în toate mediile de comunicare a conținutului emisiunii, materiale audio-video și foto înregistrate sau realizate de aceștia după încheierea emisiunii pentru a reflecta viața de cuplu sau momentele trăite împreună pe o durată totală de 6 luni de la data difuzării ultimei ediții a emisiunii în care au participat.

Mireasa sezon 9, 10 iulie 2024. Unde vor merge Valentin și Elena după finală. Decizia neobișnuită pe care au luat-o... Mireasa, sezon 7. Vlad și Cătălina au anunțat sexul copilului. Cei doi viitori părinți nu și-au putut stăpâni lacrimile ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie Vineri, 20.06.2025, 16:33
Citește și
Mireasa sezonul 11. Concurenții au votat cuplul despre care consideră că merită să câștige marele premiu
Mireasa sezonul 11. Concurenții au votat cuplul despre care consideră că merită să câștige marele premiu
Cum poți avea grijă de sănătatea creierului tău, indiferent de vârstă. Sfaturile specialiștilor
Cum poți avea grijă de sănătatea creierului tău, indiferent de vârstă. Sfaturile specialiștilor Catine.ro
Mireasa sezonul 11. Emma și Adrian, deranjați de părerea doamnei Mariana: „O să vorbesc să te duci liniștită acăsică”
Mireasa sezonul 11. Emma și Adrian, deranjați de părerea doamnei Mariana: „O să vorbesc să te duci liniștită...
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Marcel Ciolacu se duelează cu Alfred Simonis pentru Sănătate. Mihai Tudose şi Paul Stănescu luptă pentru Agricultură
Marcel Ciolacu se duelează cu Alfred Simonis pentru Sănătate. Mihai Tudose şi Paul Stănescu luptă pentru... Libertatea.ro
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă președintele României  SURSE
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant HelloTaste.ro
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000,... Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 21 iunie 2025. Taurii se alarmează mai ușor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 iunie 2025. Taurii se alarmează mai ușor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
CFR, gonit de pe calea ferată: Statul român se autosabotează
CFR, gonit de pe calea ferată: Statul român se autosabotează Jurnalul
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana Kudika
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști Playtech
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu... Redactia.ro
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie” ProSport
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din București
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din... Gandul
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club CanCan
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului DeParinti
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund... ZUTV
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii UseIT
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x