Antena Căutare

Povestea cumplită a lui Florin, concurentul de la Mireasa, care a fost abandonat de părinți: ”A fost un Paște când nu am avut un ou roșu să mănânc!”

Viața nu a fost deloc ușoară pentru Florin, concurentul de la Mireasa, dar a găsit mereu puterea de a merge mai departe și de a spera. 

Abandonat de părinți în gara din Videle, alături de fratele lui, pe care l-a cunoscut în cadrul emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”, Florin s-a înscris în competiție cu gândul de a-și îndeplini dorința de a-și întemeia o familie.

”Și acum mă întreb de ce ne-au lăsat în gară, în frig, cu bilete de gât. Poliția ne-a dus la un centru. Au fost vremuri în care n-am avut ce să mănânc. Dacă apucai să mănânci, mâncai, dacă nu, nu. Mi-aduc aminte că de Paște voiam să fiu cu familia și n-aveam un ou roșu. Mâncam o jumătate de ou. Nu înțelegeam de ce să faci un copil și să-l abandonezi.”, a mai povestit Florin.

FOTO! Pe Florin de la ”Mireasă pentru fiul meu” îl ştie toată ţara, dar uite ce frate frumos are! Fetelor, ce ziceți?

Dacă vreţi să revedeți cele mai bune momente din emisiunea Mireasa și să urmăriți live pe concurenți 24/24, atunci sunteţi la un singur click de această dorinţă. Pe AntenaPlay găsiţi episoadele integral.

Andra, declarație siropoasă pentru Armando: ”Credeai că o să te iubească cineva așa mult, vreodată?”... Mireasa – imagini nedifuzate la TV! Ce s-a întâmplat cu doi dintre concurenţii show-ului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x