Antena Căutare

Flavia Mihășan se pregătește să devină mamă din nou. Ce așteptări are de la Carol atunci când se va naște frățiorul lui

Flavia Mihășan a devenit pentru prima dată mamă în 2019, când a născut un băiețel pe care a ales să-l boteze Carol. Acum în vârstă de aproape 2 ani, voinicul se pregătește să devină frate mai mare pentru că vedeta este însărcinată din nou.

flavia mihasan cu parul drept imbracata intr-o salopeta bej sta pe scaun in fata unui perete cu afis pampers pe el Galerie
Flavia Mihășan, pregătită să devină mămică pentru a doua oară

În doar câteva săptămâni, Flavia va deveni mama pentru a doua oară. Înainte de a începe o nouă provocare în viața de părinte, ea și-a făcut timp pentru a răspunde provocării a1.ro și Pampers și a privi lumea copilăriei dintr-un unghi cu aventuri si supereroi.

Flavia spune că dacă ar fi ca băiețelul ei să devină un personaj de benzi sau desene animate, abilitatea lui unică ar fi să împrăștie iubire peste tot: “Nu ai cum să-I reziști. Deci ar fi un omuleț care dăruiește iubire constant”. Numele lui Carol de supererou ar fi, deci, Băiețelul-Minune.

Ca orice supererou, ar avea și mici slăbiciuni. Nu se poate fără: “De obicei este foarte adaptabil, dar îi este încă frică de sunetul uscătorului de păr. Se sperie”.

Cât despre răufăctorii care se luptă micuțul curajos, Carol are un inamic despre care mulți părinți au auzit încă din perioada bebelușiei: “Cred că se luptă cu ora de somn pentru că nu vrea să facă nani, pentru că tot timpul are senzația că pierde ceva dacă face nani. Și atunci trebuie să îi cântăm. El este singurul omuleț pe care nu-l deranjează vocea mea”.

Una dintre ideile pe care Pampers le încurajează cu tărie este aceea că orice bebeluș se naște un supererou și are puterea de a deveni orice își dorește el când va fi mare. Despre cariera pe care ar putea să o aibă micuțul Carol atunci când va deveni adult, Flavia mărturisește că dansează foarte mult, în special pentru că vine dintr-o familie de artiști. Acesta ar fi un indiciu clar că și Băiețelul Minune ar putea deveni un artist.

“Dansează peste tot (…) și cred că ar putea avea o carieră artistică. N-are frică de nimic și n-ar niciun fel de inhibiții”, a mai adăugat vedeta TV.

Întrebată fiind ce superputere i-ar plăcea să se transmită de la ea către băiețelul ei, gravidușa a vorbit despre disciplină: “Disciplinat și așa ambițios, ca mami”.

Iar pentru a se transforma într-un adult superîmplinit, Flavia spune că fiul ei are nevoie să “învețe de micuț să împartă. Tocmai din motivul ăsta mai vine un bebe ca să aibă exact cu cine împărți și, bineînțeles, da, respectul”.

Atunci când Carol îl va întâlni pe frățiorul lui mai mic, Flavia speră ca el să fie protector și grijuliu: “Așa ne dorim și așa sperăm. El oricum este eroul nostru, dar mi-ar plăcea să fie și eroul frățiorului lui mai mic”.

Pampers prezintă ediția specială de scutece-chiloțel cu supereroii DC, un echipament pe măsură pentru toți bebelușii născuți super-eroi

Fiecare bebeluș este #NăscutSupererou, pentru că are puterea uimitoare de a deveni orice vrea el atunci când va fi mare. Și pentru că supereroii merită un echipament pe măsură, Pampers lansează ediția specială de scutece-chiloțel cu supereroii DC. Aceasta oferă protecția legendară Pampers de până la 12 ore impotriva umezelii, acum cu un design nou și imprimeuri epice.

Ce fac noile scutece? Alungă răufăcatorul numărul 1, scurgerile. Produsele Pampers Pants cu supereroii DC se transformă într-un aliat puternic prin fixarea 360 de jur împrejur, o bandă de protecție în jurul picioarelor și un interior super absorbant. În plus, oferă 12 ore de superputeri, cu alte cuvinte 12 ore de protecție împotriva umezelii. În tot acest timp, pielea este uscată, iar lumea poate fi explorată.

Un supererou e greu de echipat? Deloc! Scutecele-chiloțel Pampers au talie elastică, iar datorită noului lor design, toate mămicile și toți tăticii pot avea în casă un WonderBebe, un SuperBebe sau chiar un mini-Batman.

Ruxandra Luca, supereroina care învață zilnic ceva nou de la copiii ei. Ce lucruri simple, din viața de mamă, îi aduc em...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x