Antena Căutare
Logo show

Coaste cu măsline. Rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Coastele de porc vor fu preparate la cuptor cu tije de usturoi verde, iar sosul rezultat va fi folosit ca bază pentru interesantul sos de măsline. 

Ingrediente pentru Rețeta de coaste cu măsline:

1 kg coaste de porc 1 kg cartofi noi măsline verzi, murate usturoi verde sare și piper mentă suc de lămâie ulei de măsline unt salată vedre

Cum se procedează pentru a prepara rețeta de coaste cu măsline

Coastele se porționează, se asezonează cu sare și piper și se rumenesc la tigaie pe toate părțile.

Apoi, se așază în tavă, împreună cu tije de usturoi verde și se dau la cuptor pentru aproximativ 40 de minute, acoperite cu folie de aluminiu.

Cartofii noi se vor fierbe în apă cu sare, doar pentru 3/4 din timpul de fierbere normal, apoi se scurg și se trag la tigaie, în unt. Se mai asezonează cu sare și piper, după gust.

Sucul lăsat de coaste în tigaie, sau jiul, cum îi spune Vlăduț, se separă de grăsime, se amestecă cu măslinele verzi, cu zeamă de lămâie, puțin ulei de măsline și mentă și rezultă un sos gustos.

Cu acest sos se vor servi delicioasele coaste și cartofii noi, alături de o salată verde.

Spor și poftă bună!

Luni, 11.05.2020, 08:39
Super Neatza, 28 martie 2024. De ce tehnicile de manipulare nu funcționează pe termen lung

Logo show Joi, 28.03.2024, 10:30
Super Neatza, 28 martie 2024. Concursul Cea mai sexy mămică! Mihaela Carat, candidata zilei

Logo show Joi, 28.03.2024, 10:15
Super Neatza, 28 martie 2024. HomeZZ.ro: Care sunt ofertele săptămânii

Logo show Joi, 28.03.2024, 09:41
Super Neatza, 28 martie 2024. Ce mâncăm la tinerețe pentru a arăta sănătoși la bătrânețe

Logo show Joi, 28.03.2024, 09:30
Super Neatza, 28 martie 2024. Cum este reglementată alienare parentală în legislație

Logo show Joi, 28.03.2024, 08:49
Super Neatza, 28 martie 2024. La mulți ani, Raluca!

Logo show Joi, 28.03.2024, 08:35
Super Neatza, 28 martie 2024. Horoscopul Zilei cu Bianca Nuțu: Leii pot avea parte de vești financiare bune

Logo show Joi, 28.03.2024, 08:21
Super Neatza, 28 martie 2024. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: Vreme caldă, cu maxime de până la 24 de grade

Logo show Joi, 28.03.2024, 08:12
Chefi la cuțite | Sezonul 13, 27 martie 2024. Gabriela Lucuțar, numită și Regina Întunericului, i-a speriat pe jurați cu dezvăluirile sale

Logo show Miercuri, 27.03.2024, 23:36
Chefi la cuțite | Sezonul 13, 27 martie 2024. Ilie Popa confecționează haine de piele care se pot spăla: Proiectul este evaluat la o sută de milioane de euro!

Logo show Miercuri, 27.03.2024, 23:20
Chefi la cuțite | Sezonul 13, 27 martie 2024. Melinda Szabo i-a cucerit pe jurați cu frumusețea ei exotică! Chef Orlando nu și-a mai putut lua ochii de la concurentă

Logo show Miercuri, 27.03.2024, 22:56
Chefi la cuțite | Sezonul 13, 27 martie 2024. Liviu Moroiu a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu. Care a fost motivația concurentului

Logo show Miercuri, 27.03.2024, 22:50
x