Antena Căutare
Logo show

Cocoșel de munte cu sos de prune, reţeta lui Vlăduţ de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, ne îmbie cu o rețetă de Cocoșel de munte cu sos de prune, plină de gust și miresmele toamnei bogater și frumos colorate.

Ce ne trebuie pentru Rețeta lui Vlăduț: Cocoșel de munte cu sos de prune? 1 pui fraged( cocoșel de munte) sare și piper ulei 2-3 foi de dafin 1-2 smochine 1-2 prune mari, de masă Pentru sos de prune: 1 kg prune mari, de masă 750 ml vin roșu 2-3 batoane de scorțișoară 250 gr zahăr brun 50 gr unt Cum procedăm pentru a prepara Rețeta lui Vlăduț: Cocoșel de munte cu sos de prune?

Cocoșelul de munte se masează cu ulei, se condimentează cu sare și piper și se înfășoară în hârtie de copt împreună cu o smochină și o prună, tăiate, pentru a-și degaja aromele. Apoi se înfășoară în folie de aluminiu și se dă la cuptor pentru 40-50 de minute la 200 de grade.

Apoi, se îndepărtează folia și hârtia, se așază în tavă de jur împrejur foi de dafin și se mai lasă puiul la cuptor pentru 15 minute. În ultimele 5 minute se glazurează cu puțină miere diluată cu puțină apă.

Între timp, se prepară deliciosul sos de prune cu scorțișoară. Se pune zahărul la caramelizat într-o tigaie antiaderentă, iar când este topit, se adaugă vinul. Se adaugă și 3-4 batoane de scorțișoară și se lasă să fiarbă până se evaporă alcoolul. Apoi, se adaugă prunele tăiate în jumătăți și fără sâmburi, cu partea decupată în jos. Se lasă să fierbă până acestea își degajă bine aroma în sos, aproximativ 30 de minute. la final de fierbere, se adaugă și un cub de unt, pentru cremozitate.

Friptura de cocoșel de munte se servește glazurată cu deliciosul sos de prune cu scorțișoară, dar și cu câteva prune alături.

Este o rețetă cu arome intense de toamnă pe care nu ar trebui să o ratăm cât încă mai găsim prune pe piață.

Marti, 22.09.2020, 08:44
x