Antena Căutare
Logo show

Reţeta lui Vlăduţ: Tagliatelle cu gălbiori

Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit un preparat care conține gălbiori, roșii, bacon, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Tagliatelle cu gălbiori".

Ce ne trebuie pentru Reţeta lui Vlăduţ: Tagliatelle cu gălbiori: gălbiori tagliatelle bacon alune caju ardei capia, portocalii și roșii roșii cherry brânză brie cu ardei iute unt sare și piper Cum procedăm pentru a prepara Reţeta lui Vlăduţ: Tagliatelle cu gălbiori?

Mai întâi punem pastele la fiert în apă clocotită cu sare, conform instrucțiunilor de pe pachet.

Într-o tigaie topim un cub de unt și adăugăm gălbiorii împreună cu baconul tăiat cubulețe. Le amestecăm bine până se pătrund și își degajă savoarea.

Păstrăm câteva felii de bacon pentru a le prepara la cuptor între două tăvi, să devină crocante și să decorăm tagliatellele cu gălbiori cu ele.

Adăugăm ardeii curățați și tocați julien, îi lăsăm să se pătrundă ușor, apoi adăugăm roșiile cherry.

Când roșiile se transformă într-un sos delicios, potrivim sosul cu sare și piper și adăugăm pastele fierte și scurse.

La final, adăugăm și brânza care va înnobila gustul preparatului nostru.

Marti, 14.07.2020, 08:54
x