Antena Căutare

Ce semnificație are fiecare denie din Săptămâna Patimilor și cum se ține corect post

Săptămâna Patimilor a început în Duminica Floriilor și se va încheia în Sâmbăta Mare. În această perioadă, în biserici se vor ține deniile, care au o semnificație aparte.

colaj de imagini cu oameni la biserica Galerie
Săptămâna Patimilor a început în Duminica Floriilor și se va încheia în Sâmbăta Mare | Profimediaimages.ro & Hepta.ro

”Începe cea mai frumoasă perioadă a anului, cea mai importantă din punct de vedere bisericesc. În această săptămână toți trebuie să fim conștienți că trebuie să ne pregătim de marea sărbătoare. Și nu ne pregătim doar cumpărând alimente din magazine. În această perioadă, în fiecare seară de la orele 17:00, în fiecare Sfântă Biserică. Sunt denii, e o perioadă foarte frumoasă, niște rugăciuni și cântări speciale.

De asemenea, cine nu s-a spovedit și nu s-a împărtășit până acum este așteptat la Biserică. Iertăm, iubim, suntem mai buni, uităm răul pe care cineva ni l-a făcut mai înainte. Noi astăzi dăm dovada iubirii Bunului Dumnezeu îmbrățișându-i pe cei dragi și pregătind ca această sărbătoarea a Învierii să fie cel mai frumos moment din viața noastră de până acum.”, a spus preotul.

Cum se vor desfășura deniile și slujbele de Paște

Obiceiurile de Paște se păstrează, a specificat Gabriel Cazacu: ”Revenim la tradiția bisericească că ne-a lipsit atât de mult. Bisericile au fost sărace fără credincioși alături de noi la rugăciune. Toate Deniile se desfășoară în regim normal, venim, înconjurăm Biserica, cântăm Prohodul. După aceea, în Noaptea Sfântă venim la Biserică să luăm lumină, cântăm împreună toți într-o voce Hristos a înviat din morți.”

Citește și: Rețeta de drob de Paște a lui Chef Florin Dumitrescu. Trucuri de la juratul Chefi la cuțite

De asemenea, nu există restricții legate de numărul credincioșilor care pot participa la slujbe, însă tot trebuie să respecte regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Cum se ține corect post în Săptămâna Patimilor și ce e interzis să faci

Părintele Gabriel Cazacu a mai afirmat la Neatza cu Răzvan și Dani că postul nu trebuie privit ca o simplă dietă.

”Postul nu este doar o dietă pe care o ținem oricând în timpul anului. Postul este o stare de spirit, în care facem fapte bune, în care nu gătim doar pentru noi, ci și pentru aproapele nostru. În care astăzi împrumutăm o haină de a noastră cuiva care nu are una, unui om sărac, unui bătrân. Acesta este postul, după 40 de zile iată că începe să apară roadele postului. Ieri am avut sărbătoarea Floriilor și ne pregătim fiecare de acest urcuș duhovnicesc, care înseamnă încă șase zile de post, de smerenie, de rugăciune, de împăcare. Eu vă recomand să vorbim mai puțin în această perioadă și să lăsăm spațiu și timp lui Dumnezeu să ne comunice care este voia sa cea sfântă.”, a declarat preotul Gabriel Cazacu.

Ce semnificație are fiecare denie din Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, așa cum este cunoscută în popor, în biserici cu loc Deniile, slujbele în care se pomenesc toate prin câte a trecut Iisus Hristos, de la sosirea sa în Ierusalim până la răstignirea sa pe cruce.

Prima denie se ține în Duminica Floriilor, zi în care Iisus este întâmpinat cu ramuri de finic și cu osanale. În Sfânta și Marea Luni, la denie este amintit Iosif cel prea frumos și este pomenit smochinul nerofitor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Acesta închipuie pomul păcatului și secătuirea Legii celei vechi.

Citește și: Rețetă de friptură de miel a lui Chef Cătălin Scărlătescu. Trucuri de la juratul Chefi la cuțite

În timpul deniei de marți, preoții amintesc predicile prin intermediul cărora Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea și învierea sa. Una dintre cele mai importante parabole pomenite marți este cea a parabolei celor 10 fecioare care zăbovesc la ușa cămării Mirelui.

La denia de miercuri, Iuda este adus în prim plan care se gândelte la trădare. În această zi, credincioții obișnuiesc să țină post negru.

În Sfânta Joi, este rânduită denia celor 12 Evanghelii. În acestă zi, Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi și a avut loc Cina cea de Taină, la care Domnul a spus: „Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi. Beti dintru aceasta toti, ca acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”.

În această zi, cei care s-au spovedit se vor și împărtăși și clopotele nus e vor mai trage în biserici.

În Marea Vineri, Vinerea neagră, Iisus este batjocorit, răstignit și îngropat. De aceea, în biserici se va cânta Denia Prohodului, slujba înmormântării lui Hristos. După aceea, se trece pe sub Sfânta Masă, se dă ocol bisericii de două ori.

Citește și: Zile libere de Paște 2021. Câte zile fără muncă vor avea românii

Sâmbăta este zi de reculegere, așa că se obișnuiește ca în această zi să se sfințească bucatele trafiționale.

Ce impact are trecerea timpului asupra pielii. Cum putem avea un ten frumos chiar și după 40 de ani... What's Up, probleme grave de sănătate. Ce se întâmplă cu artistul: ”Voi lua o pauză ca să mă internez”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x