Crumble cu pere în sos de coniac
Chef Nicolai Tand i-a surprins plăcut pe matinalii de la Neatza cu Răzvan și Dani, preparând o rețetă de desert de toamnă și anume: o rețetă de crumble cu pere în sos de coniac.
crumble cu pere în sos de coniac
Este un desert de toamnă, foarte aromat și simplu de preparat cu care ne putem răsfăța familia la sfârsitul unei zile istovitoare de muncă.
Mai întâi se prepară un sirop consistent din apă cu zahăr, coniac, puțin ghimbir, batoanele de scorțișoară și anason stelat, precum și cuișoarele. Se lasă siropul să fiarbă până scade consistent și se intensifică toate aromele.
Perele se decojesc, apoi se feliază grosier și li se îndepărtează cotoarele. Se adaugă în siropul de pe foc și se mai lasă focul aprins 4-5 minute, după care se acoperă vasul și se lasă perele la infuzat în sirop pentru a se întrepătrunde în ele toate aromele.
Citește și: Rețete de tarte cu mere, gătite de chef Nicolai Tand la Neatza cu Răzvan și Dani
Se amestecă făina cu un praf de sare și zahărul, apoi se adaugă untul rece, tăiat în cuburi și gălbenușul de ou. Se amestecă cu vârful degetelor până rezultă un aluat sfărâmicios care se transferă într-o tavă, pe hârtie de copt.
Se dă tava cu aluatul de crumble la cuptor, la 200 de grade, pentru 12-15 minute, sau până devine crocant.
Pentru servirea deliciosului crumble cu pere în sos de coniac, se așază în farfurii felii de pere și sos, iar deasupra se presără aluat crocant de crumble.
Spor și poftă bună!
Dani Oțil, probleme de vorbire și mers în copilărie. Cum l-a vindecat medicul ortoped... Horoscopul zilei 19 noiembrie 2020. Leii trebuie să aibă grijă mai mare cu banii, află ce se întâmplă cu Scorpionii...