Antena Căutare

Obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos. Rețeta lui chef Nicolai Tand la Super Neatza, 22 februarie 2022

În ediția din 22 februarie 2022, de la Super Neatza, chef Nicolai Tand, bucătarul matinalului, a preparat o rețetă delicioasă și interesantă de obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos, dar și o salată românească de primăvară cu multe legume.

Preparatul se mai lasă la cuptor 20 de minute pentru a se gratina Galerie
Porție de obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos, în bol de servire | Rețeta lui Nicolai Tand la Super Neatza

Pentru o masă de prânz delicioasă și consitentă, chef Nicolai Tand, bucătarul matinalului Super Neatza, a preparat în ediția din 22 februarie 2022 a emisiunii, o interesantă rețetă de obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos. ”Carnea de obraz de vițel o voi fierbe, cam trei ore, în vin, cu ceapă, morcov, cimbrișor și stoc de pui. Voi mai face un piure foarte cremos cu lapte și unt, dar si o saltă românească de primăvară cu multe legume”, a spus Nicolai Tand.

Chiar dacă timpul de preparare al acestei rețete este mai îndelungat, datorită tipului de carne ales, gustul final merită din plin așteptarea. Urmăriți mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și voi această delicioasă rețetă din bucătăria lui Nicolai.

Citește și: Cartofi la cuptor în crustă de mălai

Obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos - Ingrediente

Rețeta se compune din două preparate, care la final se combină în același vas și se mai prepară la cupteo pentru întrepătrunderea gusturilor.

Ingrediente pentru obrăjori de vită in sos de vin:

  • 500 gr obrăjori de vită
  • 500 ml supă de pui
  • 400 ml vin roșu
  • 2 buc. ceapă
  • 2-3 morcovi
  • 2-3 căței de usturoi
  • cimbrișor
  • foi de dafin
  • ulei de floarea soarelui
  • unt
  • sare și piper
  • ceapă verde
  • pătrunjel verde

Pentru piure de cartofi cremos:

  • 500 gr cartofi
  • 200 ml lapte
  • 60 gr unt
  • sare și piper
  • 100 gr cașcaval răzuit

Obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos - Mod de preparare

Se începe cu prepararea obrăjorilor de vită care necesită 3-4 ore de fierbere și 15-20 de minute de gătire la cuptor împreună cu piureul cremos.

Cum se prepară obrăjori de vită în sos de vin

Se curăță carnea de tendoane și de grăsime, se porționează în bucăți mai mici, se asezonează cu sare și piper și se trage la tigaia cu puțin ulei încins, până se sigilează pe toate părțile. Apoi se adaugă ceapa și morcovii, curățate și tocate mărunt. Se amestecă bine ingredientele pentru o călire uniformă și se adaugă vinul roșu.

Citește și: Obrăjori de vită pe un pat de iaurt grecesc și turte de casă. Rețeta lui Chef Radu Darie la Super Neatza, 24 ianuarie 2022

Se adaugă 2 foi de dafin și 2 crenguțe de cimbrișor și se lasă îngredientele să fiarbă în vin, la foc de intensitate minumă, până când se evaporă alcoolul. Apoi se adaugă supa de pui fierbinte și din nou se lasă ingredientele să fiarbă, sub capac, aproximativ 3 ore.

După acest interval, se scoate carnea de vită și se porționează în vase mici, tip ramekein. Sosul de vin cu supă se mai fierbe separat cu un cub de unt până când se reduce consistent.

Peste carnea din vase se adaugă ceapă verde și pătrunjel verde, tocate mărunt și reducția sosului de vin.

Cum se prepară piureul de cartofi cremos

Pentru piureul de cartofi se procedează în modul clasic. Se curăță cartofii se spală se toacă în cuburi și se fierb în apă cu sare. Apoi se scurg și se pasează cu unt și lapte fierbinte. Se porționează piureul deasupra obrăjorilor de vită din vase și se adaugă cașcaval răzuit deasupra.

Citește și: Tocăniță de cartofi cu cârnați de casă. Rețeta lui chef Nicolai Tand la Neatza de weekend, 30 ianuarie 2022

Se pun vasele la cuptorul încălzit la 175 de grade Celsius și se mai lasă 15-20 de minute.

Pentru mai multe detalii despre modul de preparare al rețetei de obrăjori de vită în sos de vin și piure de cartofi cremos, dar și pentru a descoperi ce rețete a mai preparat chef Nicolai Tand, accesați materialul video de mai sus.

Chiftele de șalău în sos de roșii cu iaurt grecesc și tahini. Rețeta lui chef Radu Darie la Super Neatza, 21 februarie 2... Ce nu știm despre copilul nostru, în funcție de vibrația interioară. Numerologul Corina Stratulat vine cu sfaturi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x