Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. România și-a ales liderul în cel mai vocal mod cu putință de până acum. Pe lângă aparițiile TV, dezbaterile la care a participat și campania electorală, fostul edil al capitalei a avut de ”dat explicații” și în fața copiilor săi.
Ce promisiune emoționantă le-a făcut Nicușor Dan celor doi copii, Aheea și Antim
Înainte de a deveni președintele României, Nicușor Dan a primit o cerere inedită din partea copiilor, Aheea și Antim. Copii și-au dorit să rămână în continuare în casa în care au crescut și i-au cerut tatălui lor să le promită că acest lucru nu se va schimba.
Nicușor Dan le-a promis că va face tot ce-i stă în putință pentru ca viața lor de familie să nu se schimbe.
„Mi-aş dori să locuiesc în continuare acolo unde copiii mei şi-au făcut prieteni”, a declarat el, conform unei surse.
Fostul edil al capitalei pare să-și țină promisiunea, acesta fiind surprins ducându-și fiica la școală pe jos în ziua de 19 mai.
În timpul campaniei prezidențiale, în presă au apărut materiale privind locuințele, averea și chiar notele de la bac ale candidaților. Nicușor Dan făcea ”excepție de la regulă”, deoarece este singurul care nu deține vreo proprietate, ci stă în chirie într-un apartament construit în 1910, di Sectorul 5, pentru care plătește 550 de euro pe lună.
În ciuda faptului că partenera sa, Mirabela, și-ar dori să aibă propria locuință, să facă modificările dorite oricând, Nicușor Dan este mulțumit de locul pe care îl numește „acasă”. Fostul edil al capitalei este atașat de locul în care s-a născut fiul său, în care i-au crescut copiii, mai ales că se află într-o zonă puțin tranzitată de mașini, ceea ce îi conferă o anumită siguranță.
„Acum, faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material, am un back-up. Pot să merg oricând să predau.
Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei. Dar poate va fi, la un moment dat. Plătim 550 de euro pe lună, o cameră și două dormitoare la mansardă, iar proprietarul plătește taxele”, a declarat acesta.
De asemenea, Nicușor Dan mărturisește că nu este deloc stresat în privința susținerii financiare a familiei sale în cazul în care destinul politic s-ar încheia. El afirmă că poate oricând să intre în învățământ și să predea matematica.
Președintele României nu a adus încă în discuție mutarea la Cotroceni sau detaliile privind această schimbare majoră și cum își va respecta promisiunea făcută copiilor în situația actuală.
Antena 1, singura televiziune din România la întronizarea Papei. Echipa Observator a primit binecuvântarea în Piața San ...