Antena Căutare

Monica, soția lui Ionel Ganea, primele declarații după accidentul cumplit în care a fost implicat fiul ei. Filmul tragediei

Monica Ganea, soția fostului internațional Ionel Ganea, a vorbit pentru prima dată despre accidentul rutier în care fiul său, în vârstă de doar doi ani, a fost grav rănit, iar soțul ei, fostul fotbalist Ionel Ganea, a fost acuzat public. Cum s-ar fi petrecut tragedia!

Galerie
Monica, soția lui Ionel Ganea, primele declarații după accidentul cumplit în care a fost implicat fiul ei. Filmul tragediei | Captură Facebook

Accidentul a avut loc vineri după-amiază, 9 mai 2025, pe drumul dintre localitatea Hurez, comuna Beclean, și municipiul Făgăraș. Mașina condusă de Ionel Ganea a intrat în coliziune cu un autoturism care staționa pe marginea drumului, fără avarii și fără semnalizare, pe un tronson intens circulat.

În mașină se aflau Ionel Ganea și fiul său, în vârstă de doi ani, care stătea pe scaunul din dreapta, fără centură de siguranță și fără un scaun special, așa cum ar fi fost necesar pentru vârsta lui. Impactul a fost extrem de violent, notează adevarul.ro.

Băiețelul Alexandru a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și a intrat în stop cardio-respirator. Medicii l-au resuscitat la fața locului, după care a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean din Târgu Mureș, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Starea lui este în continuare critică, iar prognosticul medicilor este rezervat.

Citește și: Mama lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, prima apariție la TV: „Nu o să mai fim niciodată oameni”

Articolul continuă după reclamă

Ce declarații a făcut Monica Ganea, după accidentul în care copilul ei a fost grav rănit

La trei zile după tragedie, Monica Ganea, mama micuțului, a vorbit public pentru prima dată. Femeia a povestit ce s-a întâmplat în ziua accidentului și a transmis un mesaj de apărare pentru soțul ei.

„Știu ce vreți să mă întrebați. Nu este bine băiețelul nostru, dar ne rugăm la Dumnezeu. Și sperăm la o minune. În dimineața accidentului, copilașul s-a trezit la șapte și jumătate și striga încontinuu după tăticul lui. L-am sunat pe Ionel și a venit și l-a luat cu el, au dus împreună fetița la scoală! După masă, copilașul l-a rugat pe Ionel să-l ducă la mânăstire, cu o zi înainte zisese același lucru și către mine. I-am spus amândoi ca îl ducem duminică. Apoi a înțeles și a vrut la mami... În drum spre mami s-a întâmplat nenorocirea”, a declarat femeia pentru prosport.ro.

Monica Ganea a criticat reacțiile apărute în presă și pe rețelele de socializare, în care soțul ei a fost acuzat pentru producerea accidentului. Ea a atras atenția asupra altui detaliu important și anume, mașina oprită pe marginea drumului, fără semnalizare.

„Ce mă surprinde este ca nimeni nu se întreabă ce caută acea mașină oprită pe marginea drumului fără a avea avariile pornite și fără niciun fel de semnalizare - triunghi! Sincer așteptam și din presă un apel la rugăciune! Pentru sufletul băiețelului meu, dar e mai ușor să călcăm pe sufletul îndurerat al unui părinte decât să spunem o rugăciune într-o țară ortodoxă... Păcat...

De două zile citesc în presă zeci de articole care îl acuză pe soțul meu, deși cred că aș fi singura îndreptățită să o fac și nu simt asta absolut deloc. Ionel a fost și este pentru Alexandru cel mai bun tată de pe pământ!”, a spus Monica Ganea, care i-a luat apărarea soțului ei, adăugând că este un tată devotat.

Mama lui Alexandru a relatat și cât de implicat a fost Ionel Ganea în creșterea copilului.

„A dormit cu el în fiecare noapte de când s-a născut - uneori dormeam toți trei, dar ei doi au dormit împreună mereu, pentru că eu trebuia să merg a doua zi la cabinet. Mă odihneam și el avea grijă de copil. Atunci când Alexandru a fost bolnav și a fost internat în spital, tot Ionel a fost cel care a stat internat cu copilul. De două ori s-a întâmplat acest lucru!

Tot el îi citea seara și la prânz povești, se juca cu el, îl ducea la animăluțe - nu i-a dat un minut telefonul mobil în mână să se uite la filmulețe pentru copii și el, să-și vadă de-ale lui. În fiecare duminică mergea împreună cu noi la liturghie la Mănăstirea Berivoi, lângă Făgăraș, și ducea copilul la împărtășit! Dar iubitul mic, duminică de duminică, arată cu degețelul către Învierea Domnului... Am primit mai multe poze surprinse pe camerele Mănăstirii în care se vede acest lucru! Poate că nu e cazul sa aruncăm cu pietre!”, a fost mesajul emoționant al Monicăi Ganea pentru prosport.ro.

Citește și: Cum arată mormântul Laurei Stoica la 19 ani de la teribilul accident. Mama ei a făcut parastas: „La cimitir la ea nu ajung des”

Ce preparat s-a servit în timpul conclavului. Rețeta datează de mai bine de 800 de ani... Ce nereguli a găsit Piedone în controalele la sex shop-urile din București: „Ăsta pentru ce e? Așa groasă?” Ce amenzi a ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
„Nunta” lui Cristiano Ronaldo a adunat mii de oameni în stradă. Ce reacție a avut fotbalistul
„Nunta” lui Cristiano Ronaldo a adunat mii de oameni în stradă. Ce reacție a avut fotbalistul
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prima ninsoare în august. Unde a avut loc
Prima ninsoare în august. Unde a avut loc
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Câștigătorul celui mai mare premiu din istoria 6/49 nu pleacă acasă cu toți banii. Cât îi rămâne după impozitarea celor 53 de milioane
Câștigătorul celui mai mare premiu din istoria 6/49 nu pleacă acasă cu toți banii. Cât îi rămâne după... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte acum
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte... Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x