Antena Căutare

Codul Rutier nu s-a modificat de la 1 iulie. Permisele auto pot fi obținute ca înainte, inclusiv de cei fără 10 clase

De la 1 iulie ar fi trebuit să intre în vigoare noile modificări ale Codului Rutier. Noul Cod Rutier impunea reguli stricte în privinţa vârstei şi a educaţiei şoferilor, cea mai importantă modificare fiind legată de faptul că cei care își doresc să obțină permisul auto trebuie să aibă minimum 10 clase terminate.

Codul Rutier nu s-a modificat de la 1 iulie. Permisele auto pot fi obținute ca înainte, inclusiv de cei fără 10 clase
Condițiile pentru obținerea permisului auto nu s-au modificat, susține DRPCÎV

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, de la 1 iulie se impunea obligativitatea de a fi absolvit cele 10 clase din cadrul învățământului obligatoriu. Candidații ar fi trebuit să facă dovada terminării studiilor. Mai mult, aceste prevederi i-ar fi inclus și pe cei care aveau deja permisul auto.

Citește și: Document oficial. Măsurile impuse de la 1 iulie au fost publicate. Ce se schimbă în România, de miercuri

Astăzi, însă, în prima zi de aplicare a legii, potrivit Antena 3, reprezentanții Direcției Regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (DRPCIV) susțin că nu s-a schimbat nimic și că în continuare candidații pentru obținerea permiselor auto trebuie să îndeplinească aceleași reguli, fără vreo modificare.

Șoferi care nu știau să-și citească datele din buletin

Propunerea modificării Codului Rutier a venit după ce tot mai multe cazuri erau întâlnite la momentul eliberării permiselor de conducere, când șoferii nu aveau capacitatea de a citi date din buletin, mai notează Antena 3.

Ministrul Transporturilor crede că tronsoanele 1 şi 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti vor fi finalizate înainte de t... Tesla a devenit miercuri cel mai valoros producător auto din lume, cu o capitalizare de piaţă peste cea a Toyota...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x