Antena Căutare

I-a fost anulat permisul de conducere pentru că a evitat un accident: „Ce lege am încălcat?”

Unui șofer de autobuz din Sibiu i-a fost suspendat permisul de conducere pentru că, practic, a evitat un accident rutier. În momentul în care acesta a frânat brusc, pentru a nu se ciocni de un microbuz, un pasager în vârstă s-a dezechilibrat și a căzut.

Unui șofer de autobuz din Sibiu i-a fost suspendat permisul de conducere pentru că, practic, a evitat un accident rutier. În momentul în care acesta a frânat brusc, pentru a nu se ciocni de un microbuz, un pasager în vârstă s-a dezechilibrat și a căzut.

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiaza, 7 septembrie, în stația „Cimitir” din Sibiu. Ușile autobuzului doar ce se închiseseră, iar șoferul se pregătea să părăsească stația cu alveolă, situație în care mijlocul de transport în comun are prioritate în fața celorlalți participanți la trafic. Cu toate acestea, Mihai Rădeanu – conducătorul autobuzului – susține că patru autoturisme au trecut pe lângă el, fără a-i oferi ocazia să revină pe banda întâi. Șoferița unui al cincilea vehicul, un microbuz de Germania, părea dispusă să-i acorde prioritate, însă aceasta ar fi accelerat în momentul în care autobuzul începuse să se strecoare pe prima bandă de circulație.

Pentru a evita coliziunea cu microbuzul, Mihai Rădeanu a frânat brusc, însă – potrivit acestuia – viteza de deplasare era una foarte mică, având în vedere că abia pleca de pe loc.

Un călător în vârstă de 87 de ani s-a dezechilibrat și a căzut, moment în care șoferul a apelat 112. Ulterior, echipaje de poliție și salvare și-au făcut apariția la fața locului. Dintre cei aproximativ 40 de călători, bătrânul este singurul care a căzut, motiv pentru care Mihai Rădeanu presupune că acesta nu se ținea de bară. Indiferent dacă acest lucru este sau nu adevărat, polițiștii l-au amendat pe conducătorul auto și i-au reținut carnetul.

„Decretul circulației spune: evitați pe cât posibil orice accident sau pericol iminent cu toate mijloacele posibile. Eu asta am făcut. Ce lege am încălcat? Să merg eu să îl pun pe călător să se țină de bară? Dacă frânezi cade călătorul, iar dacă nu frânezi produci un accident. Cum este mai bine?” întreabă retoric șoferul de autobuz, într-un interviu acordat publicației Turnul Sfatului.

Acesta adaugă faptul că este tatăl a doi copii, iar reținerea permisului de conducere îl va împiedica să-și întrețină familia.

Considerându-se aspru nedreptățit, Mihai Rădeanu a anunțat că va înainta Guvernului o petiție, semnată de mai mulți transportatori autorizați din Sibiu, în speranța că abuzul la adresa lui va fi anulat.

Sursă: Autobild

Au încercat să intre în țară cu un Mercedes de 45.000 de euro. Ce s-a întâmplat la vamă... Linia navetă 641 circulă peste Podul Grant din Bucureşti, începând de astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x