Antena Căutare

Linia de tramvai 41 este suspendată până la 1 septembrie

Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi suspendată, din 29 iunie până pe 1 septembrie, pentru efectuarea lucrărilor la Podul Ciurel, Podul Grant și stația de metrou din Drumul Taberei.

Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi suspendată, din 29 iunie până pe 1 septembrie, pentru efectuarea lucrărilor la Podul Ciurel, Podul Grant și stația de metrou din Drumul Taberei.

În schimbul tramvaielor vor fi introduse 50 de autobuze, numărul urmând să fie suplimentat pe parcurs. Vor fi înființate două linii de transport care vor parcurge traseul tramvaiului 41.

"Ca oamenii să nu aibă de suferit, deoarece este una dintre cele mai importante linii de transport din București, am hotărât înființarea a două linii naveta, 641 și 642. Linia 641 va merge pe traseul tramvaiului 41 pe de-a-ntregul, de la Grivița la Piața Presei Libere, iar 642 va prelua acolo unde este cel mai aglomerat dimineața și seara, adică în zona Drumul Taberei, Crângași. Prima linie, 641, va avea 30 de autobuze, iar linia 642 va avea 20 de autobuze", a adăugat directorul general al Societații de Transport București.

Traseul liniei 41 este acoperit de 36 de tramvaie care asigură o capacitate maximă de peste 7.000 călători/h/sens.

"Am considerat de ajuns 50 de autobuze, să vedem. Dacă nu vor fi de ajuns, le vom suplimenta. Capitala nu va fi paralizată. Acele lucrări trebuie făcute, nu se pot opri. Am reușit să convingem constructorii să le facă în mod simultan, toate cele 3 lucrări să le realizeze în același timp, ca oamenii să nu aibă de suferit și să se oprească doar 2 luni. Mai mult de atât nu am putut face", a mai spus șeful STB.

Yango, aplicaţie internaţională de e-hailing, s-a lansat în România... Schimbări majore pentru circulația din București! Când vor fi introduse benzi unice pentru transportul în comun...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x