Bac 2018. Iată ce a picat anul trecut în sesiunea de toamnă la BAC
Astazi au inceput inscrierile pentru sesiunea de toamna a Bacalaureatului. Toti cei care nu au reusit sa obtina note de trecere anul acesta sau pana acum, se pot inscrie in sesiunea de toamna. Iata ce a picat anul trecut in toamna la BAC.
Astăzi au început înscrierile pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Toți cei care nu au reușit să obțină note de trecere anul acesta sau până acum, se pot înscrie în sesiunea de toamnă. Iată ce a picat anul trecut în toamnă la BAC.
Condițiile de intrare în a doua sesiune a Bacalaureatului sunt:
- Candidaţii care solicită recunoaşterea-echivalarea unor probe susţinute în anii anteriori sau sesiunile anterioare completează partea întâi şi a doua din cererea de înscriere.
- Candidaţii care, în cel puţin una dintre clasele a 9-12 au obţinut premii individuale la concursuri-olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de către Ministerul Educaţiei, la disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat şi care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea 1, 2 şi 3 din fişa de înscriere.
- Candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C, completează cererea de înscriere, precum şi o cerere de recunoaştere şi echivalare.
- Candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere europeană a competenţelor digitale şi solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba D, completează cerea de înscriere precum şi o cerere de recunoaştere şi echivalare.
Subictele sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2017
- Subicte Limba ți Literatura Română - profil uman
- Subiecte Limba și Literatura Română - profil real
- Subiecte Limba și Literatura Română - Profilul umanist; Filiera vocaţională– Profilul pedagogic
- Subiecte Limba și Literatura Română - Profilul umanist; Filiera vocațional ă – Profilul pedagogic
- Subiecte Matematică - Filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică
- Subiecte Matematică - Filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţător-educatoare
- Subiecte Matematică - Filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţător-educatoare
Video recomandate

Hello Chef sezonul 3, 22 mai 2022. Alexandra Stan și Roxana Blenche au preparat Chiteluțe de porc marinate

Vineri, 20.05.2022, 17:31

Medicool sezonul 2, 21 mai 2022. Efectele psihologice pe termen lung ale pandemiei

Vineri, 20.05.2022, 17:25

Mireasa Sezonul 5, 24 mai 2022. Casa Băieților este împotriva lui Adrian: Vrem reguli clare pentru tine!

Marti, 24.05.2022, 15:52

Super Neatza, 25 mai 2022. Nouă perechi de vedete au pornit în aventura vieții lor - America Express!

Miercuri, 25.05.2022, 11:24

Ce e recomandat să știi despre COVID-19 acum. Care sunt cele mai recente informații
Sfaturile se schimbă pe măsură ce oficialii lucrează pentru a controla cele mai noi variante...

Horoscopul zilei de 29 mai 2022. Săgetătorii au succes. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 29 mai 2022 aduce surprize pentru mulți nativi din zodiac. În timp ce...
20:00 |
![]() |
Jurământul |
19:00 |
![]() |
Observator |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
20:30 |
![]() |
Insula Iubirii Sezonul 6 |
18:00 |
![]() |
Prețul cel bun |
19:00 |
![]() |
Observator |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
20:30 |
![]() |
Insula Iubirii Sezonul 6 |
19:00 |
![]() |
Observator |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
20:30 |
![]() |
România are Roast |
20:30 |
![]() |
Adela Sezonul 3 |
18:00 |
![]() |
Prețul cel bun |
20:00 |
![]() |
Dragostea plutește în aer |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
08:00 | Roata Vedetelor | |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:00 |
![]() |
Dragostea plutește în aer |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
18:00 | Taxi Driver | |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:00 |
![]() |
1001 de Nopți |
13:30 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
12:00 |
![]() |
MediCOOL |
22:00 |
![]() |
REAlă by Ana Morodan |
20:00 |
![]() |
Te cunosc de undeva! |
11:00 | The Fiery Priest | |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:00 |
![]() |
1001 de Nopți |
13:30 |
![]() |
Hello Chef Sezonul 3 |
22:00 |
![]() |
REAlă by Ana Morodan |
21:00 |
![]() |
Stand-Up Revolution |
Parteneri

Obiceiuri pe care e recomandat să le ai în fiecare zi. Ce sfaturi oferă specialiștii
Catine.ro

Ce reacție a avut Demet Özdemir când a fost întrebată despre nuntă. Iubitul ei a făcut...
Happy Channel

Șocant ce a pățit o româncă plecată la muncă în Italia ca să-și poată opera copilul
Libertatea.ro
Cum ar putea arăta Europa în următorii ani, după invazia Rusiei în Ucraina....
Ziare.com

Cea mai cunoscută amantă din România are o avere uriașă. În ce și-a băgat banii și modul...
AntenaSport

Anul trecut, Bella Hadid șoca la Cannes cu această ținută, însă trebuie să vezi ce rochie...
Elle

Câți bani poți scoate cash pe zi de la bancomatele celor mai mari bănci din România. Ce...
Spynews.ro

Este știrea momentului despre Elena Udrea! Nu mai există cale de întoarcere! Instanța a decis..
BZI

Ungaria a declarat stare de război!! Alertă şi la graniţa de vest a României..
BZI

Ioana Ginghină are o soră secretă. De ce nu şi-au vorbit niciodată: "Mi-ar fi plăcut să..."
Antenastars.ro

Supă de pui cu legume și paste
Rețete fel de fel

Planta care ne scapă de paraziții intestinali. Lidia Fecioru: ”Luăm o linguriță înainte...
Antena3.ro

Înșelătoria prin care poți pierde accesul la contul WhatsApp cu un singur apel. Ce greșeală...
useit

Arhipelagul Vanuatu a declarat stare de urgenţă climatică
Wall-Street

Cum ai grijă de sănătatea ta emoțională în 3 pași simpli
Kudika

Elon Musk trage un semnal de alarmă pentru mai multe țări. Avertismentul miliardarului
useit.ro

Ce bilet i-a lăsat Traian Băsescu în parbriz șoferului căruia i-a lovit mașina? I-a scris...
Redactia.ro
Video

Gala Mireasa sezonul 5, 28 mai 2022. Alisia, eliminată din competiție!
Ediția de Gala din data de 28 mai 2022 a emisiunii Mireasa, sezonul 5. În urma voturilor Mireasa Saptămânii a fost desemnată Giovana, Mireasa...

Sambata, 28.05.2022, 15:30

Gala Mireasa sezonul 5, 28 mai 2022. Votul concurenților

Sambata, 28.05.2022, 15:16

Gala Mireasa sezonul 5, 28 mai 2022. Alisia, acuzată de fani: Este o falsă!

Sambata, 28.05.2022, 14:47

Gala Mireasa sezonul 5, 28 mai 2022. Sabrina, criticată dur de mama ei: Bea prea mult. Nu are limită!

Sambata, 28.05.2022, 14:27
Ultimele știri
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Imagini din culisele celei de-a cincea ediții. Cum a arătat transformarea concurenților
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Paula Chirilă și Maria Buză au intereptat magistral Gipsy Kings cu hit-ul Bamboleo
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu au devenit Boney M. și au cântat excepțional piesa "Daddy Cool"
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Emi și Cuza, provocare de zile mari! Cum arată duetul asiatic Shanzhui Zuhe decis de ruletă
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Ana şi Monica Odagiu au devenit Carmen Chindriș și au cântat “Ziua-n care tu m-ai sărutat”
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Carmen Chindriş şi Romică Ţociu au devenit Carla's Dreams și EMAA. Cum au cântat piesa “N-aud”
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Alexia Ţalavutis şi Dima Trofim au făcut show incendir marca Nirvana - Smells Like Teen Spirit
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Zarug și Jazzy Jo au devenit Mirabela Dauer. Interpretarea extrem de emoționantă
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Ilona Brezoianu și Florin Ristei, transformare magistrală în Cher - "If I Could Turn Back Time"
Te cunosc de undeva! 28 mai 2022. Andreea Bălan și Alina Pușcaș fac furori în a cincea ediție a show-ului transformărilor
Top Văzute






1
git add
Gala Mireasa sezonul 5, 28 mai 2022. Concurenții au încălcat regulamentul!

Sambata, 28.05.2022, 13:54

2
Gala Mireasa sezonul 5, 28 mai 2022. Alisia, eliminată din competiție!

Sambata, 28.05.2022, 15:30

3
Te cunosc de undeva Sezonul 17, 28 mai 2022. Ilona și Florin Ristei s-au transformat în Cher -...

Sambata, 28.05.2022, 13:24

4
Mireasa Sezonul 5, 27 mai 2022. Anda, petrecere surpriză pentru Leo

Vineri, 27.05.2022, 17:03

5
Adela sezonul 3, episodul 36, 26 mai 2022. Lucian redevine șeful televiziunii! Paul îl...
Mai multe

Joi, 26.05.2022, 17:44