Căutare Live

Iată cum s-au descurcat vedetele de la noi la „examenul de maturitate“

Unele vedete de la noi se pot mandri o cariera de succes, multi fani, dar si cu o nota frumusica la examenul de bacalaureat, in timp ce altora promovarea acestui examen a necesitat si o a doua sansa.

Unele vedete de la noi se pot mândri o carieră de succes, mulţi fani, dar şi cu o notă frumuşică la examenul de bacalaureat, în timp ce altora promovarea acestui examen a necesitat şi o a doua şansă.

Giulia Anghelescu este în prezent o mămică fericită care îşi creşte copilul şi se ocupă de cariera sa muzicală alături de soţul său, Vlad Huidu. Frumoasa cântăreaţă a absolvit Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, din Bucureşti fiind o elevă silitoare care se făcea remarcată atât prin calităţile sale vocale ,cât şi prin inteligenţă, dovadă fiind nota sa de la bac. Cu ceva timp în urmă aceasta declara că: „Am învăţat pentru BAC foarte mult. Ştiu că în perioada aceea nu am cântat deloc, doar pentru a avea timp să învăţ. Cea mai mare notă am luat-o la Limba şi Literatura Română, 9,60“.

Iată cum s-au descurcat vedetele de la noi la „examenul de maturitate“

Cine nu a auzit de Dan Negru?! Prezentatorul TV este cunoscut pentru emisiunile sale de succes şi charisma de care dă dăvadă de fiecare dată. Cu toate că media s-a de bac este una destul de mare, acesta susţine că: „Am dat Bacalaureatul pe vremea când facultatea era o miză. Eu am făcut Liceul Economic din Timişoara şi am obţinut media 9,20. Nota maximă am avut-o la Limba şi Literatura Română şi, totuşi, a fost cea mai mică medie pentru că eram singurul băiat dintr-o clasă cu 42 de fete, toate numai tocilare“

Iată cum s-au descurcat vedetele de la noi la „examenul de maturitate“

La polul opus se află Iuliana Luciu, asistentă şi model, sora Nicoletei Luciu nu a reuşi să obţină la prima încercare o notă peste 5 la Limba şi literature română. Aceasta nu s-a lăsat deznădăjduită, a dat iar bac-ul şi a reuşit să obţină o medie finală de 7,45.

Iată cum s-au descurcat vedetele de la noi la „examenul de maturitate“

Barem limba română Bac 2018, REAL. Ce notă ai putea lua în funcție de punctaj... Subiecte Bacalaureat 2018. Ce ți-ar putea pica la ISTORIE...
Parteneri
Creșterea în greutate la menopauză: soluții ca să previi îngrășarea
Creșterea în greutate la menopauză este de cele mai multe ori inevitabilă, însă acest lucru nu înseamnă că ea nu poate fi ținută sub control. Este nevoie de multă voință, dar și disciplină pentru a-ți păstra silueta și pentru a te simți la fel de bine în corpul tău.
Catine.ro
Ultimele știri