Antena Căutare

"Schiul înseamnă spirit de competiție" - Cele cinci beneficii pentru copilul tău

 O vacanță la schi  împreună cu cei mici este un prilej extraordinar de a creă legături puternice între membrii familiei și de a-i face pe toți să se simtă antrenați împreună într-o aventură. Dacă ai unele îndoieli privind beneficiile schiului pentru copii, sau dacă nu ești convins că acesta este un lucru bun atât pentru cel mic, cât și pentru întreagă familie, hai să vedem azi câteva avantaje ale schiului pentru copii. 

O vacanță la schi împreună cu cei mici este un prilej extraordinar de a creă legături puternice între membrii familiei și de a-i face pe toți să se simtă antrenați împreună într-o aventură. Dacă ai unele îndoieli privind beneficiile schiului pentru copii, sau dacă nu ești convins că acesta este un lucru bun atât pentru cel mic, cât și pentru întreagă familie, hai să vedem azi câteva avantaje ale schiului pentru copii.

1. Schiul înseamnă exercițiu fizic și sănătate - Într-o lume tot mai dependența de tehnologie și amenințată de sedentarism, schiul vine că una dintre cele mai bune soluții pentru copii de a face exercițiu fizic în natură și aer liber. Schiul le dezvoltă copiilor mobilitatea, echilibrul, întărește mușchii, oasele și sistemul imunitar. Schiul antrenează coordonarea, percepția spațială, inteligență vizuală, motricitatea și reflexele, de aceea este considerat unul dintre sporturile cele mai complexe, care contribuie la sănătatea fizică și la dezvoltarea psihică a celui mic.

2. Schiul dezvoltă încrederea în șine - Pe măsură ce copilul începe să se descurce pe schiuri, se observă și creșterea stimei de șine a acestuia și a încrederii în forțele proprii. Schiul pentru copii și beneficiile pe termen lung ale acestuia vor fi observate și în viață de zi cu zi, nu numai pe partie, pentru că cel mic va proiectă încrederea pe care o are atunci când schiază și în activitățile zilnice sau la școală. Obișnuit să facă față obstacolelor, multiplelor încercări, depășind frustrările ce vin odată cu primele lecții de schi, copilul va crește și va fi conștient de capacitățile proprii.

3. Schiul înseamnă spirit de competiție - Dacă îl înscrii pe cel mic la cursuri specializate de schi cu monitori antrenați special, copilul își va dezvoltă un simț sănătos al competiției. Aflat într-o grupă de copii, concurând cu ei și vrând permanent să se perfecționeze, să fie mai bun și stăpân pe abilitățile sale, cu timpul copilul va înțelege ideea de concurență și o va utiliza în beneficiul propriu în toate aspectele vieții.

"Schiul înseamnă spirit de competiție" - Cele cinci beneficii pentru copilul tău

4. Schiul îl învață pe copil disciplină
Nu te gândi la o disciplină rigidă sau forțată, ci la o disciplină internă care îl va ajută pe tot parcursul vieții. Fiind un sport complex ce solicita cele mai înalte capacități fizice și psihice, schiul îi insuflă copilului un spirit de disciplină benefic: de a fi echilibrat, de a avea reflexele potrivite la momentul potrivit, de a evalua corect unele pericole. De asemenea, schiul îi insuflă copilului și unele oportunități, toate acestea țin de structură psihologică internă a acestuia care în timp se va dezvoltă într-o persoană adaptabilă la mediu, cu o abilitate crescută de a face față mediilor academice și profesionale viitoare, tocmai datorită acestei discipline interne învățate pe pârtia de schi.

5. Schiul înseamnă experiențe sociale și emoționale
Prezența copilului printre adulți și printre alți copii de vârstă lui ce au pasiuni comune și sunt angajați în activități similare contribuie la dezvoltarea empatiei, reducerea timidității și dobândirea de abilități sociale complexe ce îi vor folosi pe tot parcursul vieții. Fie că se află într-o grupă de antrenament cu alți copii, fie că învață să schieze de la părinți, există toate șansele că cel mic să își facă noi prieteni, să se adapteze la medii sociale diverse, să se integreze într-un grup și să învețe comunicarea asertiva.

"Schiul înseamnă spirit de competiție" - Cele cinci beneficii pentru copilul tău

Schiul înseamnă echilibru fizic și mintal pentru toți practicanții, fie ei copii sau adulți. Fiind unul din sporturile de care rămâi îndrăgostit toată viață și pe care îl practici cât de des poți, schiul este o activitate fundamentală pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici.
La ce alte beneficii ale schiului te mai gândești când este vorba de cei mici? Tu te-ai gândit să îi iei pe copii la schi anul acesta?

Sursa, eximtur

Dragobete, ziua iubirii. TOP cinci filme de dragoste... TAXE ȘI IMPOZITE 2018. Noi SCHIMBĂRI anunțate de ANAF...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x