Antena Căutare

Coronavirusul nu mai poate fi controlat. Îmbolnăvirile au crescut cu 65% într-o singură zi

Numărul morților a ajuns la 106, iar al cazurilor confirmate în China a ajuns ieri la 4.515, ceea ce reprezintă o creştere cu 65% a numărului de pacienţi în cursul unei singure zi.

A fost confirmat primul deces și în capitala Beijing, alții cinci fiind uciși în Singapore.
Un prim caz de îmbolnăvire a fost confirmat şi în Germania. Între timp, mai multe ţări, printre care Franţa, Spania, Germania şi SUA au anunţat că vor să-şi evacueze oamenii din China, În Statele Unite, alţi patru oameni, printre care şi un un student chinez de la Universitatea din Philadelphia, sunt suspectaţi că ar fi purtători ai virusului ucigaş. conform antena3.ro

În Wuhan, punctul unde a izbucnit epidemia, oamenii fac faţă cu greu restricţiilor impuse.

Mai mulţi oameni ar fi încercat să fugă din zona de carantină, iar poliţiştii i-au oprit cu focuri de armă. Oamenii sunt disperaţi: medicamentele şi măştile de protecţie sunt pe terminate, iar numărul îmbolnăvirilor creşte alarmant.

Aproape cinci milioane de oameni au părăsit Wuhanul, dar peste nouă milioane de oameni încă locuiesc acolo..

Epidemiologii avertizează că trebuie să fim pregătiţi pentru că acestă epidemie ar putea să devină curând una globală, conform sursei precizate.

Numărul deceselor provocate de epidemia din China a urcat la 106; Primul caz de deces în Beijng... SUA: O jurnalistă a National Public Radio, exclusă din turneul lui Pompeo după un schimb de replici dure cu postul media...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x