Antena Căutare

Cum au fost abordate de frații Tate două adolescente românce. Tinerele au dezvăluit că aceștia aveau un „tipar”

Două adolescente din România au dezvăluit pentru presa din străinătate în ce mod au fost abordate de către Andrew Tate și fratele său, Tristan, folosindu-se de o strategie similară. Iată cum încercau cei doi frați să le convingă pe minore să iasă cu ei.

colaj foto cu fratii tate Galerie
Două tinere românce au povestit cum au încercat frații Tate să le abordeze pe internet. Ce metodă foloseau cei doi | Instagram/Hepta

Două adolescente românce au povestit pentru BBC cum au fost abordate de către frații Tate, Andrew și Tristan, pe vremea când erau eleve la liceu. Tinerele au explicat că cei doi foloseau aceeași strategie și aveau un anumit tipar atunci când încercau să le convingă minore să iasă cu ei.

Potrivit declarațiilor fetelor din România, cei doi frați le-au timis mesaje în mediul online, chiar dacă era clar că sunt minore și sunt încă la școală. Ambele tinere au observat o abordare comună: după ce primeau răspuns, cei doi încercau să le facă pe acestea să se întâlnească cât mai repede cu ei.

Citește și: Frații Andrew și Tristan Tate, încă o lună în spatele gratiilor. Ce a dezvăluit avocatul despre starea de sănătate a lui Andrew

Cum abordau frații Tate minore pe internet. Două tinere au povestit cu lux de amănunte

Daria Gușă a povestit că avea doar 16 ani atunci când a primit un mesaj privat pe Instagram de la Andrew Tate, controversatul influencer, fost luptător de kickbox, care este cu 20 de ani mai în vârstă. Tânăra a explicat că acesta a încercat să flirteze cu ea: „Eram confuză pentru că eu aveam doar 200 de urmăritori și contul era privat”.

Frații Tate se află în prezent arest preventiv în România, în urma unor acuzații de viol, trafic de persoane și crimă organizată. Tânăra menționată anterior este una dintre cele două adolescente care au descris pentru BBC cum Andrew Tate și fratele său, Tristan, s-au folosit de aceeași metodă pentru a le aborda.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Vizită de gradul zero! Consulul General al SUA a venit la frații Andre Tate și Tristan Tate în arest

Potrivit tinerelor, Andrew și Tristan căutau „fete inocente sau naive”

„Era clar că suntem fete de liceu. Aveam numele liceului în biografia noastră. Cred că încerca să găsească fete care erau cât mai inocente sau naive, în opinia mea”, a explicat Daria, care a decis să nu răspundă mesajelor. Alte fete nu i-au urmat însă exemplul și au intrat în conversație cu aceștia.

Daria a explicat că mulți băieți de vârsta ei îl idolatrizează pe Andrew Tate, care organizează și cursuri de cum să „cucerești” femei. Discursul bărbatului în vârstă de 36 de ani a fost adesea catalogat drept misogin, fiind acuzat că dorește să „exploateze femeile”.

„Asta este o mare problemă pentru că nu putem să ne trezim în 20 de ani cu două milioane de [bărbați ca] Andrew Tate. (..) Chiar și tipi pe care îi știam de la liceu m-au făcut mincinoasă pentru că am spus că am primit o dată un mesaj de la Andrew Tate. Dar nu li se pare nimic ciudat la celelalte acuzații”, a continuat tânăra.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Andrew Tate a explicat cum le convingea pe fete să lucreze în studioul lui de videochat

În videoclipurile de promovare pentru cursurile sale online, Andrew Tate recunoștea, practic, că s-a folosit de metoda „loverboy” pentru a convinge mai multe tinere să facă videochat pentru el.

„Conduc un studio de videochat de mai bine de un deceniu. Peste 50% dintre angajații mei erau iubitele mele de la acea vreme și, dintre toate iubitele mele, niciuna nu fusese în industria divertismentului pentru adulți înainte să mă întâlnească pe mine. (..)

Întâlnesc o fată, merg la câteva întâlniri, mă culc cu ea... o fac să se îndrăgostească de mine până în punctul în care ar face orice îi zic și apoi o pun la webcam ca să ne îmbogățim împreună”, explica el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce metodă foloseau frații Tate cu toate fetele pe care le abordau

Cea de-a doua tânără abordată nu și-a folosit numele real, ci își spune Gabriela. Aceasta avea 17 ani în momentul în care a primit un mesaj pe rețelele de socializare de fratele lui Andrew, Tristan. Acesta îi făcea complimente și încerca să o convingă să iasă cu el la întâlnire.

„Știam că folosește aceeași abordare și cu alte fete. El mereu începe conversația cu aceeași frază: 'Ești frumoasă. De ce nu te văd niciodată? Unde te afli, unde te ascunzi?”, a povestit ea. Andrew Tate îi sfătuiește și pe bărbați în cadrul cursurilor sale să pună exact aceste întrebări în conversațiile cu femeile pe care și le „doresc” pentru a se asigura că ele răspund.

Ca să primească răspuns, trebuie să le intrige pe fete și să întrebe unde se află sau unde locuiesc, mai spune el în cadrul cursurilor, dezvăluindu-și propria „metodă”, pe care se pare că o și folosește.

Gabriela a povestit că Tristan i-a propus apoi să îl însoțească la o petrecere, oferindu-se să vină să o ia cu mașina de acasă. Tânăra a refuzat, iar apoi a distribuit un videoclip cu el pe rețelele de socializare. Când a văzut că nu poate fi păcălită, Tristan a încheiat conversația brusc și i-a transmis atunci adolescentei „un avertisment prietenos”.

„Oamenii importanți nu vor dori să îți scrie dacă văd că faci lucruri din astea. Doar un avertisment prietenos”, a fost unul dintre ultimele mesajele lui Tristan pentru Gabriela.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Jurnaliștii de la BBC au primit mai multe capturi de ecran care să ateste că mesajele către adolescente au fost trimise de pe conturile oficiale ale celor doi frați. Cu toate acestea, nu se poate demonstra exact dacă mesajele au fost trimise de către aceștia sau de cineva care lucra pentru ei. Din capturile respective reiese însă că Andrew și Tristan Tate aveau o metodă planificată pentru a le aborda pe adolescente, folosindu-se de tiparul explicat anterior.

Vezi ştirile zilei pe observatornews.ro

O femeie a fost ucisă de câini în sectorul 6, zona Lacul Morii. Cum s-a întâmplat tragedia... Șeful grupului Wagner a făcut publică o scrisoare pe care a transmis-o Casei Albe. Întrebarea adresată de „bucătarul lui...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x