Antena Căutare

Impresionant! Timp de 71 de ani au fost nedespărțiți. Cuplul care a demonstrat că sintagma, "nu pot trăi fără tine" are sâmbure de adevăr

Un cuplu de vârstnici care au trăit împreună mai bine de 70 de ani, au murit în aceeași zi la distanță de doar câteva ore.

cuplu vârstnici

today.com

Un cuplu din America au demonstrat că sintagma, "nu pot trăi fără tine" are un sâmbure de adevăr.

Cei doi au ales să părăsească această lume în aceeași zi, la distanță de câteva ore. Marilyn Frances DeLaigle, de 88 de ani, și soțul ei, Herbert DeLaigle, de 94 de ani, au trăit căsătoriți timp de 71, și au ales să plece tot împreună și pe cealaltă lume.

Se pare că numărul doi a avut o însemnătate aparte în viața lor, deoarece bătrânii au murit pe data de doisprezece iulie, la o distanță de numai douăsprezece ore (el la 2.20 dimineața, ea la 2.20 după-amiaza).

Cei doi s-au cunoscut pe când ea avea 16 ani, iar el 22. Frances muncea într-o cafenea din Waynesboro in Georgia, SUA. Aici s-au văzut iar el și-a făcut curaj să o invite într-o zi în oraș. S-au plăcut și s-au îndrăgostit, iar un an mai târziu erau logodiți.

Au ales să-și petreacă restul zilelor împreună, iar conviețuirea lor nu a fost de scurtă durată. Au trăit o viață longevivă. Timp de 71 de ani au fost nedespărțiți. Până când el a părăsit aceasă lume la venerabila vârstă de 94 de ani, fiind urmat de ea câteva ore mai târziu.

În urma iubirii dintre ei un număr de șase copii au rămas să le ducă numele mai departe, 16 nepoți , 25 de străpnepoți și trei stră-strănepoți, care se pot lăuda cu dragostea de poveste a străbunicilor pe care au avut ocazia să-i cunoască.

sursa libertateapentrufemei.ro

Cartelele Prepay nu vor fi cumpărate cu buletinul. CCR a decis că s-ar încălca libertățile omului... Caz incredibil! O femeia cânta la vioară în timp ce doctorii o operau pe creier...
Focaccia simplă de casă. Rețetă de pâine din bucătăria italiană
Atunci când ți-e poftă de pâine preparată în casă, cu siguranță te gândești care ar fi...
Horoscopul zilei de 31 martie 2023. Leii sunt plini de energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 31 martie 2023 spune că nativii din zodia Leilor nor avea parte de o zi...
Parteneri
Horoscopul dragostei pentru luna aprilie 2023. Taurii vor avea parte de o nouă poveste de iubire
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x