Antena Căutare

Dosarul dezastrului aviatic din Verona. Zeci de morți și un dosar înghețat. Destăinuirea emoționantă pe care a făcut-o fiul unuia dintre membri echipajului, după 20 de ani de la tragedie

Au trecut 20 de ani de la accidenul aviatic care a avut loc în Italia, în care un avion românesc de pasageri s-a prăbușit și 48 de persoane și-au pierdut viața.

Accidentul aviatic a avut loc pe data de 3 decembrie în 1995 în Italia, unde o aeronavă de pasageri Antonov 24 (YR-AMR) aparţinând Romavia s-a prăbușit în momentul decolării de la Verona, toţi cei 41 de pasageri şi 7 membri ai echipajului au murit la impactul cu solul.

După douăzeci de ani încă nu se cunosc cauzele. Fiul unuia dintre membri echipajului, care a murit atunci, a declarat pentru "Secvenţial", la Antena3 că acum, la aproximativ 20 de ani de la tragedie, aşteaptă încă să i se spună ce s-a întâmplat exact cu tatăl lui şi cine a greşit. Tatăl său era mecanicul de bord, Viorel Ilie, fiind unul dintre cei prezenți la bord în acea zi fatidică.

Pedeapsa primită de tânăra care s-a urcat beată într-un avion britanic și a încercat să-l deturneze

Într-un interviu emoționant, tânărul Gabriel, care la vremea respectivă era doar un copil de cinci ani, povestește cu tristețe despre golul pe care l-au avut în suflet în tot acest timp. Au fost douăzeci de ani de tăcere, în care nu li s-a dat o confirmare clară cu privire la cauzele accidentului de atunci.

Gabriel mai poveștește că la momentul acela, vestea au aflat-o de la televizor. Deși, mama nu a știut cum să le spună băieților ei, de cinci și șapte ai, copiii și-au dat seama că ceva se întâmplaseră cu tatăl lor.

Am aflat pe parcurs, când deja veniseră oameni importanți la noi acasă să vorbească cu mama și să-și exprime condoleanțele.

Gabriel, deși era destul de mic la aceea vreme, își amimtește înmormântarea tatălui său care a fost făcută cu onoruri militare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un an de zile au căutat-o 'oamenii importanți', cum i-a numit Gabriel, pentru a le oferi sprijin, după care vizitele acestora s-au rărit, spune tânărul.

Acum după douăzeci de ani, familia nu-și dorește nimic altceva decțt să afle adevărul despre ce s-a întâmplat atunci cu avionul, cine se face responsabil de prăbușirea lui și care ar fi fost cauza.

Cu fotografia de familie în mână, de pe vremea când trăia tatăl său, Gabriel își amintește de cadourile pe care i le oferea aceste cu ocazia Crăciunului, iar cea mai frumoasă amintire cu tatăl său are legătură tot cu aviația, pasiunea de o viață al eroului său.

După tragedia care i s-a întâmplat tatălui său, Gabriel spune că ar zbura cu un avion, și deși, nu a avut încă niciodată această ocazie, nu îi este teamă de avioane, ba chiar și-ar dori să sară cu parașuta. La fel ca și tatălui său, băiatul iubește sporturile care implică adrenalina.

Întrebat ce i-ar spune tatălui său acum, băiatul declară că ar fi vrut ca părintele lui să știe că și-a luat licența și că i-a plăcut cartea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Încă două decese de la gripă, numărul morților ajunge la 33... A murit la Urgențe după ore de așteptare pe holurile spitalului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x