Antena Căutare

Analiștii financiari anunță dezastrul pentru buzunarele românilor. Leul, în cădere liberă în următoarea perioadă. Cât va ajunge cursul de schimb EUR/RON

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 4,8894 lei pentru un euro, în timp ce, pentru următoarele şase luni valoarea media a anticipaţiilor este de 4,8055 lei, potrivit unui comunicat CFA România remis miercuri AGERPRES.

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 4,8894 lei pentru un euro, în timp ce, pentru următoarele şase luni valoarea media a anticipaţiilor este de 4,8055 lei, potrivit unui comunicat CFA România remis miercuri AGERPRES.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8055, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2020/februarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,84%”, se arată în documentul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut în ianuarie 2019, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la valoarea de 23,8 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, acesta a pierdut 22,2 puncte puncte.

Aceasta este cea mai mică valoare din iulie 2012 până în prezent. Aceasta evoluţie a fost cauzată de ambele componente ale Indicatorului.

Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 7,1 puncte, până la valoarea de 39,3 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente s-a diminuat cu 17,9 puncte). Aceasta este cea mai redusă valoare a indicatorului condiţiilor curente începând cu martie 2013.

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,8 puncte, până la 16 puncte (minus 24,4 puncte raportat la decembrie 2017).

„Sunt de remarcat anticipaţiile de scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti, în următoarele 12 luni, peste 75% dintre respondenţi anticipând această evoluţie”, se menţionează în comunicat.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

CITEȘTE ȘI: Taxele și impozitele se majorează pentru acești cetățeni! Cât vom plăti în plus pentru locuințe și autoturisme

Schimbări majore pentru toate cardurile Visa și Mastercard! Ce operațiuni noi vor putea face de acum înainte posesorii a... Curs BNR 27 februarie. Leul crește azi față de euro, lira, dolar, franc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x