Antena Căutare

Consiliul Concurenţei: Companiile pot adopta unele măsuri ce pot fi justificate de prevenirea răspândirii coronavirusului, dar nu trebuie să conducă la restrângeri grave ale concurenţei

Companiile pot adopta, în contextul actual, unele măsuri ce pot fi justificate de prevenirea răspândirii coronavirusului, dar în acelaşi timp, acestea nu trebuie să conducă la restrângeri grave ale concurenţei, a anunţat vineri Consiliul Concurenţei.

”Ţinând cont de recomandările Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în vederea reducerii aglomerării în spaţii comerciale, companiile pot lua măsuri pentru reducerea programului de funcţionare”, arată autoritatea de concurenţă.

În acelaşi timp, administratorii platformelor de comerţ pot impune măsuri pentru limitarea creşterilor nejustificate ale preţurilor pentru produsele şi serviciile de bază.

Reprezentanţii Consiliul Concurenţei spun că instituţia urmăreşte foarte atent comportamentul companiilor.

”Consiliul Concurenţei urmăreşte foarte atent comportamentul companiilor şi atrage atenţia de a nu se folosi de această situaţie de criză pentru: a creşte preţurile fără o justificare obiectivă; a face schimb de informaţii sensibile (preţurile practicate, politica comercială etc); a exclude concurenţi de pe piaţă; a abuza de poziţia dominantă; a face înţelegeri anticoncurenţiale (în vederea eliminării comercializării unui anumit produs/serviciu, fixare preţuri, de împărţire a clienţilor şi teritoriilor)”, precizează autoritatea de concurenţă.

Companiile pot contacta autoritatea de concurenţă, spun reprezentanţii instituţiei.


Sursa : news.ro

Companiile Enel din România îşi vor suspenda temporar toate activităţile care presupun contactul direct al angajaţilor c... Rabla pentru Electrocasnice: Care sunt condițiile și câți bani pot obține românii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x