Antena Căutare

Schimbări DRASTICE! Cresc alarmant impozitele pe venit și contribuțiile, iar vârsta de pensionare se modifică pentru femei

Creşterea salariului minim brut pe economie de la 1 ianuarie 2020 atrage după sine creşterea contribuţiilor şi a impozitului pe venit, având în vedere că acestea sunt stabilite procentual în raport cu venitul.

Schimbări DRASTICE! Cresc alarmant impozitele pe venit și contribuțiile, iar vârsta de pensionare se modifică pentru femei
Cresc alarmant impozitele pe venit și contribuțiile, iar vârsta de pensionare se modifică pentru femei.

Concret, salariul minim brut pe ţară va creşte de la 2.080 la 2.230 de lei, de la 1 ianuarie, aducând un plus de 150 de lei brut şi 83 de lei net. Astfel, impozitul pe venit va fi de 223 lei lunar, faţă de 208 lei în prezent, aceeaşi sumă fiind plătită şi pentru contribuţia la asigurările medicale, în timp ce pentru sistemul de pensii fiecare angajat va plăti 557,5 lei pe lună (faţă de 520 lei în 2019).

Celelalte două salarii minime în vigoare vor fi „îngheţate” la 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare şi la 3.000 de lei pentru cei din construcţii.

Mai mulţi bani pentru zilieri şi interni

Creşterea salariului minim pe economie va fi resimţită însă şi de alte persoane fizice decât salariaţii, pentru care veniturile sunt raportate la salariul minim pe ţară. Concret, este vorba despre persoanele fără venituri care vor plăti mai mult pentru asigurarea medicală opţională, despre zilieri şi cei care participă la programe de internship, dar şi despre persoanele fizice supraîndatorate care vor să-şi ceară insolvenţa.

Astfel, persoanele fizice care vor să se asigure opţional la sănătate pentru tot anul 2020 trebuie să plătească echivalentul a 10% din şase salarii minim brute pe economie, adică 1.338 lei, faţă de 1.248 de lei în 2019.

În ce-i priveşte pe zilieri, aceştia vor fi remuneraţi cu 13,3 lei pe oră, faţă de 12,4 lei în 2019, în condiţiile în care legislaţia stabileşte că remuneraţia zilierilor nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului minim.

Şi persoanele care participă la programe de internship vor fi mai bine plătite, având în vedere că indemnizaţia de internship este de cel puţin 50% din salariul minim brut pe ţară. Asta înseamnă că internii vor primi lun ar cel puţin 1.115 lei, de la 1 ianuarie 2020, faţă de 1.040 de lei în 2019.

Creşte plafonul pentru cei obligaţi să depună Declaraţia unică

Creşterea salariului minim pe economie are efecte şi asupra celor care trebuie să depună Declaraţia Unică la Fisc. Astfel, plafonul pentru care există obligativitatea depunerii se majorează de la 24.960 de lei pe an, la 26.760 lei pe an.

Dacă legislaţia nu se mai modifică, Declaraţia Unică trebuie depusă de aproximativ 960.000 de persoane care obţin venituri din activităţi independente, acestea activând sub diferite forme, fie că sunt PFA (Persoană Fizică Autorizată), acţionari în diverse companii cu profit şi dividende, ÎI (Întreprindere Individuală), ÎF (Întreprindere Familială), PFI (Persoane Fizice Independente), fie că activează în domeniul profesiilor liberale.

Schimbări ce ţin de pensionarea salariaţilor

Deşi se aplică celor care se pensionează în anul 2021, angajatorii vor trebui să ţină cont de mai multe chestiuni importante legate de contribuţii şi vârsta de pensionare. Concret, din 2021, doar perioadele pentru care s-a plătit contribuţia la pensii vor mai fi considerate vechime în muncă. Alte noutăţi privesc salariatele, care se pot pensiona la cerere la 65 de ani, sau mai devreme de 62 de ani dacă au mulţi copii.

Aramco şi Alibaba au asigurat succesul pieţei ofertelor publice iniţiale în 2019, în pofida debutului dezamăgitor al Ube... Aplicaţia Free Now, fără tarif dinamic de Revelion, estimează peste 250.000 de comenzi în noaptea dintre ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x