Antena Căutare

Fondul Proprietatea: Ministerul Economiei se amesteca ilegal in deciziile board-ului Salrom

Fondul Proprietatea şi-a exprimat, vineri, dezamăgirea faţă de declaraţiile recente ale ministrului Economiei, Niculae Bădălau, cu privire la grevele actuale ale angajaţilor organizate la mai multe unităţi ale Companiei Naţionale de Sare (Salrom), legate de decizia consiliului de administraţie al companiei de a nu acorda vouchere de vacanţă în anul 2019.

”Declaraţiile arată o perspectivă eronată asupra situaţiei şi au potenţialul de a creşte tensiunea actuală dintre companie şi angajaţi, în special având în vedere că încalcă legislaţia în vigoare privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”, se arată în comunicat.

Ordonanţa Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice interzice Ministerului Economiei să intervină în administrarea şi conducerea întreprinderilor publice.

”Ca atare, ministrul Economiei nu are dreptul să solicite convocarea „urgentă” a Consiliului de Administraţie al Salrom pentru a adopta măsuri pe care domnia sa le aprobă, întrucât aceasta nu constituie altceva decât interferenţa statului în afacerile companiei şi reprezintă o încălcare clară a independenţei consiliului de administraţie al Salrom”, se arată în comunicat.

Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments şi Portfolio Manager al Fondului Proprietatea, atrage atenţia că orice declaraţie publică care induce în eroare publicul şi denaturează realitatea poate avea consecinţe imprevizibile.

Articolul continuă după reclamă

”În primul rând, nu trebuie să uităm că întreprinderile de stat sunt deţinute de către toţi românii, astfel încât aceştia au dreptul să aibă acces la informaţii corecte şi veridice cu privire la chestiuni legate de aceste entităţi. Suntem profund dezamăgiţi de orice declaraţie publică care induce în eroare publicul şi denaturează realitatea, întrucât poate avea consecinţe imprevizibile, care pot fi greu de controlat. În al doilea rând, suntem preocupaţi de fiecare dată când un reprezentant al Statului încalcă Legea guvernanţei corporative, nerespectând principiile legale care sunt în vigoare pentru a garanta independenţa companiilor de stat faţă de imixtiunea politică. Vom continua să prezentăm orice abatere de la regulile de guvernanţă corporativă şi pledăm pentru punerea lor în aplicare corespunzătoare, atât de către întreprinderile de stat, cât şi de reprezentanţii statului, fiind siguri că singura cale de urmat este abordarea deschisă a acestor încălcări”, a spus Meyer.

Sursa : news.ro

Google anunţă că achiziţionează Fitbit cu peste două miliarde dolari... Cum funcționează fondul de garantare și ce garantează el...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Planul inteligent pentru pensie: de ce să nu lași totul pe ultima sută de metri
(P) Planul inteligent pentru pensie: de ce să nu lași totul pe ultima sută de metri
În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul
În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul Catine.ro
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează platforma online de unde românii pot cumpăra bunuri la preț de chilipir
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează platforma online de unde românii pot cumpăra bunuri...
Hande Erçel apare pe coperta revistei Vogue Arabia la final de an. Actrița este de nerecunoscut
Hande Erçel apare pe coperta revistei Vogue Arabia la final de an. Actrița este de nerecunoscut Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
ANPC a dat iama în târgurile de Crăciun din țară: haos în rândul produselor alimentare
ANPC a dat iama în târgurile de Crăciun din țară: haos în rândul produselor alimentare Libertatea.ro
Măsura urgentă care ar putea scoate din criză sistemul de educație din România
Măsura urgentă care ar putea scoate din criză sistemul de educație din România Ziare.com
Cât a plătit Ioana Țiriac pentru a fi martoră la un moment istoric. Fiica magnatului român nu s-a uitat la bani
Cât a plătit Ioana Țiriac pentru a fi martoră la un moment istoric. Fiica magnatului român nu s-a uitat la bani AntenaSport
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie să își încerce identitatea, să vadă ce dorește…”
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie... Elle
Cum s-a filmat Adrian Corduneanu, la câteva zile după ce s-a predat poliției:
Cum s-a filmat Adrian Corduneanu, la câteva zile după ce s-a predat poliției: "Frățiorul meu..." Spynews.ro
Vedeta a întors toate privirile! Andreea Marin, într-o rochie mulată și decolteul generos! – GALERIE FOTO
Vedeta a întors toate privirile! Andreea Marin, într-o rochie mulată și decolteul generos! – GALERIE FOTO BZI
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți din foietaj cu scorțișoară și cacao. Desert rapid, festiv și spectaculos
Brăduți din foietaj cu scorțișoară și cacao. Desert rapid, festiv și spectaculos HelloTaste.ro
Cea mai tânără miliardară din lume are 29 de ani. A avut o idee care a îmbogățit-o rapid
Cea mai tânără miliardară din lume are 29 de ani. A avut o idee care a îmbogățit-o rapid Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 8 decembrie 2025. Balanțele fac o schimbare în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 8 decembrie 2025. Balanțele fac o schimbare în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Acuzație gravă: comună inundată de Apele Române. Dezastru la Mogoșani, ignorat de autorități
Acuzație gravă: comună inundată de Apele Române. Dezastru la Mogoșani, ignorat de autorități Jurnalul
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici Kudika
Cât de sărată trebuie să fie, de fapt, apa în care fierbi pastele. Greșeala pe care o fac mulți, corectată de bucătarii italieni
Cât de sărată trebuie să fie, de fapt, apa în care fierbi pastele. Greșeala pe care o fac mulți, corectată de... Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Reacţia unui bărbat, prins că şi-a fotografiat buletinul de vot.
Reacţia unui bărbat, prins că şi-a fotografiat buletinul de vot. "Am auzit bliţul de 2-3 ori" Observator
5 medicamente uzuale care interacționează cu cafeaua. Ce reacții neașteptate pot apărea
5 medicamente uzuale care interacționează cu cafeaua. Ce reacții neașteptate pot apărea MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de vită. Cum să o aromatizezi pentru gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de vită. Cum să o aromatizezi pentru gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni UseIT
Prăjitură cu mac și cremă de vanilie, aromată, catifelată și perfectă pentru sărbători
Prăjitură cu mac și cremă de vanilie, aromată, catifelată și perfectă pentru sărbători Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x