Căutare Live

Ioan Folescu a renunţat la postul de membru provizoriu al Directoratului Transelectrica

Ioan Folescu, fost director general al Electrica, a renunţat la postul de membru provizoriu al Directoratului Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, arată un anunţ al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informează publicul investitor că, în conformitate cu cele înscrise în comunicarea înregistrată la nivelul companiei în data de 8 ianuarie 2020, Ioan Folescu renunţă la mandatul încredinţat de membru provizoriu al Directoratului Companiei începând cu data de 9 ianuarie 2020", arată anunţul companiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa în martie 2017 că fostul director general al Electrica, Ioan Folescu, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de către procurori, într-un dosar de luare de mită, anunţă, precizând că suma totală pe care ar fi primit-o inculpatul se ridică la 6,8 milioane de lei.

"În perioada 2010 - 2013, inculpatul Folescu Ioan, în calitate de persoană cu funcţie de conducere în cadrul SC Electrica SA., a pretins şi primit de la o persoană un comision ce varia între 30% şi 50% (în total 6.811.328 lei) din cuantumul a cinci contracte de consultanţă încheiate între SC Electrica SA şi societatea acesteia din urmă", precizau procurorii, în martie 2017.

Banii ar fi fost pretinşi şi primiţi în legătură cu atribuirea şi, ulterior, derularea, în condiţii avantajoase, a contractelor respective, mai arată reprezentanţii DNA.

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat recent cererea şefului interimar DNA, Nistor Călin, de redeschidere a anchetei în cazul lui Ioan Folescu. Acesta este acuzat în dosar că a luat mită pentru a atribui contracte în mod preferenţial în perioada în care a fost director general al Electrica.

De altfel, furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica a anunţat în luna noiembrie 2019 că a dat în judecată mai mulţi directori şi administratori pentru recuperarea unui prejudiciu de 235,6 de milioane de lei, la care se adaugă dobânzi de 47,27 milioane lei, decizia fiind luată pentru a recupera prejudicii din trecut, stabilite în urma controalelor Curţii de Conturi a României.

Pe lista persoanelor “împotriva cărora se impune formularea unei acţiuni civile în instanţă pentru atragerea răspunderii” se află şi Ioan Folescu.

Folescu a fost director general şi membru în Consiliul de Administraţie al Electrica între 2009-2012. A mai ocupat totodată poziţia de preşedinte al consiliilor de administraţie Electrica Serv, FDEE Muntenia Nord şi FFEE, între 2009-2012.

Din anul 2013, Folescu a gestionat şi monitorizat activitatea postprivatizare a companiei Electrica.


Sursa : news.ro

Isărescu: Pensiile trebuie să crească, problema este procentul cu care cresc. Exista doar o soluţie politică, nu avem o ... Preţurile petrolului au scăzut cu peste 4%, ca efect al detensionării conflictului dintre SUA şi Iran...
Parteneri
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Se apropie un eveniment în familie și vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu un tort delicios și spectaculos? Îți oferim o rețetă de tort Mozaic cu aspect de tablă de șah, care îi va cuceri pe toți invitații.
Catine.ro
Ultimele știri