Antena Căutare

Lufthansa şi guvernul german au ajuns la un acord preliminar pentru un plan de salvare de nouă miliarde de euro

Lufthansa şi guvernul german au ajuns luni la un acord pentru un plan de salvare a operatorului aerian în valoare de 9 miliarde de euro, relatează CNBC.

Compania a negociat cu guvernul timp de mai multe săptămâni un ajutor care să îi permită să facă faţă unei perioade lungi de trafic aerian scăzut, dar Lufthansa nu reuşea să cadă de acord asupra participaţiei care ar trebui cedată statului în schimbul sprijinului financiar.

Ministerele de Finanţe şi Economiei au arătat luni că Lufthansa era o companie solidă înainte de epidemia de coronvirus, era profitabilă şi avea perspective bune, dar că a început să aibă probleme din cauza pandemiei.

Companii concurente precum grupul franco-olandez Air France-KLM şi American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au solicitat la rândul lor ajutoare de stat.

Planul prevede ca statul german să preia o participaţie de 20% la Lufthansa, pe care intenţionează să o vândă până la sfârşitul anului 2023. Germania va cumpăra acţiuni noi la o valoare nominală de 2,56 de euro pe unitate, pentru un total de circa 200 de milioane de euro.

Potrivit Lufthansa, acordul prevede suspendarea plăţii dividendelor şi limitarea câştigurilor membrilor conducerii. Guvernul va deţine două locuri în consiliul de administraţie, dintre care unul va fi membru în comisia de audit.

Ministrul de Finanţe Olaf Scholz a spus că programul de salvare ”este o soluţie foarte, foarte bună”, care ţine cont de nevoile companiei şi ale contribuabililor.

”Sprijinul pe care îl acordăm este pentru o perioadă limitată”, a adăugat ministrul.

Guvernul va mai injecta 5,7 miliarde de euro în capital fără drept de vot, numit participaţie tăcută. O parte a acestuia poate fi convertită într-o participaţie suplimentară de 5%, dacă plăţile cuponului vor fi ratate, sau pentru protejarea companiei de o preluare.

Participaţia tăcută va avea un cupon de 4% în 2020 şi 2021 şi va creşte la 9,5% până în 2027, pentru a încuraja rambursarea.

Separat, Lufthansa va primi un împrumut în valoare de 3 miliarde de euro din partea băncii de stat KfW şi a unor bănci private, pe termen de trei ani.

Acordul de salvare depinde de aprobarea acţionarilor şi a Comisiei Europene.

Sursa : news.ro

Românii iau cu asalt piața piața muncii – aproape 1 milion de aplicări la joburi au fost înregistrate în ultima lună... Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut marţi la 2,42%, cel mai redus nivel atins din 25 aprilie 2018...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x