Antena Căutare

Semnele au apărut deja! O nouă criză economică se apropie! Ce au ajuns să facă bogații

O descoperire recentă arată faptul că tot mai mulți bogați ai lumii aleg să renunțe la bănci și să țină banii acasă, în seifuri. Specialiștii avertizează că acesta ar putea să fie semnul unei crize economice mondiale!

Semnele au apărut deja! O nouă criză economică se apropie! Ce au ajuns să facă bogații Galerie
Semne că se apropie o nouă criză economică

Din Londra şi până în Elveţia şi SUA, bogaţii încep să stocheze metale preţioase, bani gheaţă şi criptomonede în seifuri, fie de teama unei recesiuni globale fie pentru a evita dobânzile negative la depozitele bancare, transmite Bloomberg.

Un exemplu în acest sens este o clădire din cartierul londonez Mayfair care la prima vedere seamănă cu un club privat dar care la subsol adăposteşte una din cele mai sigure locaţii din Londra. Construit de firma IBV International Vaults, fortăreaţa de oţel este programată să fie deschisă luna viitoare şi îşi va oferi serviciile miliardarilor care caută un loc pentru a-şi depozita avuţiile.

"Primim telefoane în fiecare săptămână cu privire la o cameră disponibilă pentru 2,5 milioane lire sterline (3,2 milioane dolari) pe an", a spus Sean Hoey, director la IBV London, referindu-se la un seif de mărimea unui apartament. Firma are însă în acelaşi loc şi 550 de casete de valori şi mizează pe reputaţia de siguranţă a Londrei în pofida Brexitului.

Semnele au apărut deja! O nouă criză economică se apropie! Ce au ajuns să facă bogații

Semne că se apropie o nouă criză economică

Care sunt semnele că se apropie o nouă criză economică

Aceasta va fi cea de a şasea locaţie deschisă de IBV şi nu este singura firmă care primeşte solicitări de la cei bogaţi.

Un sondaj efectuat în rândul clienţilor bogaţi ai UBS Global Wealth Management arată că aceştia au început să stocheze cash în aşteptarea unei scăderi semnificative a pieţelor bursiere până la finele anului următor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aceeaşi poveste la Sincona Trading AG, un dealer de metale preţioase care oferă spre închiriere peste 1.000 de casete de valori în centrul oraşului Zurich. În urmă cu trei ani firma avea zeci de casete libere însă acum închiriază câte cinci în fiecare zi, a dezvăluit Benoit Schoeni, director la Sincona Trading AG. "Am asistat la o cerere foarte mare. Nu va mai dura mult timp şi le vom ocupa pe toate", a spus Schoeni.

Semnele au apărut deja! O nouă criză economică se apropie! Ce au ajuns să facă bogații

Semne că se apropie o nouă criză economică

Ce anunță specialiștii din economie

Pentru firmele elveţiene cererea de casete de valori a fost influenţată şi de politica monetară a băncii centrale. Dobânzile negative la depozite au adus băncile elveţiene în situaţia în care au de ales între a pierde bani pentru a păstra depozitele clienţilor şi a impune comisioane care ar putea să alunge clienţii în altă parte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Casetele de valori pot varia de la câţiva centimetri până la unele de mărimea unui dulap de bucătărie. O altă opţiune sunt depozitele în zone scutite de taxe precum Singapore, Geneva şi Delaware care sunt preferate pentru stocarea obiectelor de artă, care care în mod normal limitează cantitatea de obiecte care poate fi stocată.

Analiştii estimează că numai în SUA sunt peste 25 de milioane de case de valori care pot fi utilizate în diferite scopuri. De exemplu, un colecţionar privat a decis să stocheze Coroana Andesului la o casetă de valori de la Citibank înainte de vânzarea către Muzeul de Artă Metropolitan în urmă cu patru ani, arată cei de la Agerpres.

Cresc ratele! Pericol major pentru românii cu credite în euro, în următoarele luni... Compania Coca-Cola anunţă noi schimbări în echipa din România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x