Antena Căutare

Observator Special: Creditul pentru vacanta si secretele pentru a-l obtine

Cand e vara si e o caldura de ne intra tocurile in asfalt, ne dorim sa vina iarna cat mai repede Cand e iarna, e frig, ninge si viscoleste, ne dorim sa vina vara cat mai repede. Ajunge sa intri intr-o banca si sa faci un credit pentru vacanta.

Daca ai cu ce sa garantezi, fericirea este la un zbor distanta. Acolo unde nisipul e fin, marea de cristal, iar soarele straluceste cu putere. In Caraibe, de exemplu. Calea cea mai simpla spre o vacanta de vis ar fi un credit de nevoi personale. Nu aveti nevoie de multe acte, se aproba relativ repede si il luati in lei, asa ca nu va faceti griji de cursul monedei nationale. Asta numai in teorie. Ca de obicei, practica ne mananca.

Banca va poate refuza acordarea unui credit daca nu sunteti proprietar al unei locuinte sau al unui autoturism. Daca aveti noroc si primiti banii, fiti siguri ca dobanda va fi una foarte mare.

In cazul unui tanar necasatorit, fara proprietati, sansele de a primi banii nu sunt foarte mari, chiar daca nu mai are alte credite. Reporterii de la Observator au mers la mai multe banci si au cerut un credit de vacant, calculat la un venit de 2.500 de lei pe luna.

“Din punct de vedere al venitului, dumneavoastra va incadrati. Va incadrati si la o suma de 44.000 de lei, dar din punctul de vedere al coordonatelor personale, va aflati in asa numita zona gri. Sansele de a obtine un credit sunt destul de mici. Va spun si de ce. Sunt trei criterii de indeplinit: masina, proprietate si locuinta”, a explicat angajatul unei banci.

Pentru aceleasi conditii, o alta banca este de acord sa dea creditul de 15.000 de lei. La o dobanda anuala efectiva de aproape 20%, mai precis 19,92% si o rata de 407 lei pe luna, pentru urmatorii cinci ani.

La alta incercare, se ofera o dobanda mai buna, de 16,3% si o rata pe masura: 359 de lei.

Cum diavolul se ascunde in detalii, ofertele finale ale bancilor pot varia in functie de amanunte precum depunerea veniturilor in contul bancii sau statutul firmei la care lucrati. Cu cat mai mare cu atat mai bine.

In final, nu va faceti rezervare pana nu primiti in cont banii de la banca. De multe ori, functionarii bancari va tin chiar si cu lunile pana sa vireze creditul la care ati aplicat.

Euro a coborat la 4,3364 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni... Sfarsitul crizei economice? Principalii indici ai bursei din New York au atins cel mai inalt nivel din ultimii 5 ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x