Antena Căutare

Peste 200 de producători americani de încălţăminte îi cer lui Trump să anuleze planurile de a mări tarifele pentru importurile din China

Peste 200 de producători americani de încălţăminte i-au cerut miercuri preşedintelui Donald Trump să anuleze planurile de a mări tarifele pentru importurile din China, măsură care va intra în vigoare la începutul lunii septembrie, afirmând că acestea sunt taxe ascunse care vor majora preţurile suportate de consumatori, transmite Reuters.

Peste 200 de producători americani de încălţăminte i-au cerut miercuri preşedintelui Donald Trump să anuleze planurile de a mări tarifele pentru importurile din China, măsură care va intra în vigoare la începutul lunii septembrie, afirmând că acestea sunt taxe ascunse care vor majora preţurile suportate de consumatori, transmite Reuters.

”Impunerea de tarife, în septembrie, pentru majoritatea încălţămintei din China, inclusiv pentru toate tipurile de încălţăminte din pieţe, va face aproape imposibil pentru americanii care muncesc din greu şi pentru familiile lor să evite impactul acestor majorări de taxe”, au scris companiile într-o scrisoare adrestă lui Trump.

În timp ce tarifele pentru unele importuri din China vor fi amânate până pe 15 decembrie, pentru majoritatea încălţămintei vor fi aplicate tarife de 15% de la 2 septembrie. Asta pe lângă tarifele medii actuale de 11%, care ajung în unele cazuri la 67%.

”Aceeastă taxă de 125% va costa în plus cumpărătorii americani de încălţăminte 4 miliarde de dolari pe an”, potrivit scrisorii, care citează o estimare a organizaţiei Footwear Distributors & Retailers of America (FDRA), care a organizat redactarea scrisorii.

Scrisoarea, semnată de companii precum Adidas şi Foot Locker, avertizează să noile tarife vor amplifica incertitudinile economice şi ar putea duce la creşterea preţurilor şi în alte ţări unde se fabrică încălţăminte, având în vedere capacităţile de producţie limitate.

Reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite a reconfirmat miercuri planurile lui Trump de a impune tarife suplimentare de 5% pentru importuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari, în două etape, de la 1 septembrie şi 15 decembrie. Administraţia Trump intenţiona iniţial să impună tarife de 10% pentru importurile respective.

Sursa : news.ro

Agenţia pentru comerţ a SUA a reconfirmat planul de a impune tarife suplimentare de 5% pentru importuri din China... Dependenţa Apple de China este în creştere, iar noile tarife anunţate de Trump se apropie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x