Antena Căutare

Profitul net al Romgaz a urcat cu aproape 19% în primele nouă luni, la 1,18 miliarde lei, în timp ce producţia de gaze a crescut uşor, la 3,95 miliarde mc

Producătorul de gaze Romgaz a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 1,18 miliarde lei, cu circa 19% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia de gaze naturale s-a majorat cu 0,7%, la 3,95 miliarde metri cubi, potrivit datelor raportate joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, cifra de afaceri în perioada ianuarie-septembrie 2019 a urcat cu 10,1%, la 3,79 miliarde lei.

”Profitul net obţinut este cu 188,5 milioane lei mai mare decât cel înregistrat în perioada anterioară pe seama creşterii veniturilor şi sub influenţa creşterii cheltuielilor din cauzele menţionate mai sus (+18,9%)”, se arată în raportul companiei

Veniturile totale sunt mai mari cu 409,5 milioane lei, înregistrând o creştere de 11,6%, la 3,92 miliarde lei, în timp ce cheltuielile totale au înregistrat o creştere de 9%.

”Î n perioada ianuarie-septembrie 2019 grupul a înregistrat creşteri ale principalilor indicatori, comparativ cu perioada similară a anului 2018, astfel: cifra de afaceri +10,1%, EBIT +18,4%, EBITDA +25,4%. Ratele aferente de profitabilitate se situează, de asemenea, la valori semnificative”, mai informează compania.

În primele nouă luni ale anului 2019 Romgaz a produs un volum de 3,95 miliarde mc gaze naturale, cu 28 milioane mc (0,71%) mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.

”Nivelul ridicat de producţie înregistrat a fost susţinut de: continuarea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze care a dus la anularea declinului de producţie pe aceste zăcăminte; efectuarea de operaţii de reparaţie şi intervenţie în sonde în urma cărora s-au reactivat o serie de sonde cu debite importante; relocarea de capacităţi de comprimare pentru optimizarea procesului de exploatare a unor zăcăminte de gaze naturale; trecerea la faza de producţie şi valorificare a rezultatelor activităţii de explorare geologică, prin aducerea în circuitul economic a unor noi descoperiri comerciale de gaze naturale”, se arată în raportul Romgaz.

Consumul de gaze naturale la nivel naţional în primele nouă luni ale anului 2019 se estimează că a înregistrat o scădere de aproximativ 5,7%, în timp ce livrările Romgaz, reprezentând livrări către clienţi, consum CET Iernut şi consum tehnologic, au înregistrat o scădere de 5,4% comparative cu perioada similară a anului anterior.

Cota de piaţă a Romgaz reprezentând participarea livrărilor de gaze naturale din producţia internă a societăţii în consumul naţional de gaze naturale interne a înregistrat o creştere de aproximativ 6% comparativ cu perioada similar a anului anterior, ajungând astfel la circa 59%.

Producţia de energie electrică a Romgaz a fost de 292,11 GWH, fiind mai mică decât cea realizată în perioada similară a anului 2018 (750,65 GWh). Cu această producţie Romgaz deţine o cotă de piaţă de 0,66%.

”Scăderea cantităţii de energie electrică produsă este în strânsă legătură cu lucrările de investiţii derulate în cadrul CTE Iernut, lucrări care implică restricţionarea funcţionării grupurilor energetice ale părţii vechi a centralei termoelectrice. Astfel, în trimestrele 2 şi 3 din anul 2019 nu s-a produs energie electrică deoarece: s-au executat lucrări în staţia electrică exterioară; s-au executat lucrări la circuitele primare de apă de răcire, lucrări care sunt comune cu centrala existentă; s-au executat lucrări pe circuitul de răcire existent al centralei (baraj hidrotehnic, pompe de apă de răcire, turnuri de racire,camere de amestec etc.), care va fi utilizat şi în cadrul investiţiei noi, care se puteau executa doar în perioade de nefuncţionare a centralei”, se menţionează în raport.

Sursa : news.ro

Studiourile dezvoltatoare de jocuri video au realizat o cifră de afaceri de 188,5 milioane de dolari în 2018, în creşter... Enel X a semnat un acord pentru achiziţia a 55% din PayTipper şi îşi consolidează strategia pe piaţa serviciilor de plat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x