Antena Căutare

Se MĂRESC ALOCAȚIILE copiilor? 150 de lei pe lună este suma pe care ar putea s-o primească!

Veste bună pentru copii și părinți! Alocaţiile de stat ar putea fi majorate cu până la 80%. Propunerea legislativă a fost depusă de doi deputaţi PNL.

Veste bună pentru copii și părinți! Alocaţiile de stat ar putea fi majorate cu până la 80%. Propunerea legislativă a fost depusă de doi deputaţi PNL.

300 de lei! Atât ar putea primi lunar de la anul copiii de până în 2 ani. Pentru cei care depășesc vârsta suma s-a propus să fie de 150 de lei.

”Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: a) 0,6 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); b) 0,3 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1alin. (3)”, potrivit proiectului legislativ de modificare a Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Valoarea indicatorului social de referinţă este, în prezent, de 500 de lei, iar în forma actuală a legii, valoarea alocaţiei este de 0,4 ISR pentru cei de până la 2 ani, adică 200 de lei pe lună, şi de 0,168 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, adică 84 de lei pe lună.

Măsuri FISCALE fără precedent pentru ROMÂNI. Totul începe din 1 ianuarie 2019... Alertă bancară în toată ROMÂNIA! Prăbușire la bursă în această dimineață după decizia Guvernului...
Bogdan Alecsandru a vorbit despre relația pe care o are cu cei doi copii ai săi la DePărinți.ro | De Vorbă cu Mirela Vaida: „Nu pot să fiu tatăl perfect”
Bogdan Alecsandru este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori ai echipei Observator....
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2023. Taurii primesc vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2023 anunță că nativii din zodia Taur au parte de vești bune....
Parteneri
Gustări sănătoase de luat în călătorii. Sunt pline de vitamine și minerale
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x