Antena Căutare

Rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în aprilie şi a ajuns la 4,11%

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în aprilie, la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 32,33% doar în ultimele patru luni, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în aprilie şi a ajuns la 4,11%
inflatie | shutterstock

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în aprilie, la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 32,33% doar în ultimele patru luni, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În martie, rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,03%, după ce a crescut la 3,83% în februarie şi la 3,32% în ianuarie.

În aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,98%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,66%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 3,83%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (32,33%), alte legume şi conserve de legume (23,61%) şi citrice (13,09%).

În aprilie, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 5,56%.

La începutul lui aprilie, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată, iar incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale.

România a înregistrat, în martie, o rată anuală a inflaţiei de 4,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de trei ori mai mare decât media zonei euro (1,4%), potrivit datelor anunţate, recent, de Eurostat.

Sursa: News.ro

Pakistanul a ajuns la un acord cu FMI pentru un program de salvare în valoare de 6 miliarde de dolari... Câştigul salarial mediu net a încetinit în martie, cu un avans de 13,7%...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x