Antena Căutare

STUDIU: Piaţa imobiliară mondială de clădiri comerciale se menţine pe creştere, în ciuda volatilităţii economiei globale

Liderii la nivel mondial din piaţa imobiliară manifestă optimism cu privire la evoluţia domeniului clădirilor comerciale în anul care urmează, chiar şi în contextul creşterii volatilităţii în economie, conform studiului Deloitte 2020 Commercial Real Estate Outlook, care arată că 76% dintre participanţii la studiu sunt de părere că industria va evolua pozitiv în perioada imediat următoare.

Ca principală tendinţă în domeniu, se remarcă orientarea jucătorilor către îmbunătăţirea experienţei oferite chiriaşilor, cu accent pe investiţiile în tehnologii avansate, potrivit Deloitte.

Cu privire la evoluţia pieţei în 2020, trei sferturi dintre respondenţi se declară optimişti şi foarte optimişti, 14% neutri şi 10% pesimişti. Pe regiuni, participanţii din Asia sunt cei mai optimişti, urmaţi de cei din America de Nord şi Europa.

”Nivelul relativ ridicat de optimism al jucătorilor din domeniul spaţiilor comerciale nu este surprinzător. În perioade de volatilitate economică, atenţia investitorilor se îndreaptă către active reale, de bună calitate şi care oferă un orizont de investiţie mediu sau lung. Atunci când apar schimbări bruşte în economie, de regulă, industria imobiliară reacţionează cu întârziere de aproximativ 6-12 luni. În România, sectorul comercial este unul din cele mai stabile, având în vedere că în continuare cererea este mai mare decât oferta. Ţinând cont de competiţia pentru forţă de muncă, pe de o parte, şi de avansul consumului, pe de altă parte, este natural interesul pentru spaţii de birouri şi spaţii comerciale, iar acesta va rămâne crescut şi în perioada următoare”, spune Alexandra Smedoiu, partener Deloitte România, lider al Serviciilor de Consultanţă pentru sectorul Imobiliar.

Ca element de noutate, experţii Deloitte au analizat în ediţia din acest an a studiului impactul noilor tehnologii, care redefinesc experienţa oferită chiriaşilor şi utilizatorilor finali, cum ar fi AI ( artificial intelligence ) sau IoT ( Internet of Things ). În acest context, 92% dintre participanţii la studiu au declarat că plănuiesc să menţină sau să crească nivelul investiţiilor în tehnologie. În privinţa clădirilor inteligente, trei sferturi dintre respondenţi susţin că acestea vor deveni o regulă în următorii cinci ani.

La realizarea studiului au participat 750 de lideri din companii de profil – proprietari/administratori, dezvoltatori, brokeri şi investitori – din zece ţări din Europa, Asia, Australia şi America de Nord.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.

Sursa : news.ro

Guvernul SUA a început să emită licenţe pentru unele companii care aprovizionează grupul chinez Huawei... Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x