Antena Căutare

Zeci de mii de locuri de muncă vacante în toată țara. Salariile ajung și la 6.000 de lei

Peste 32.900 de locuri de muncă sunt disponibile în cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment organizat vineri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Peste 32.900 de locuri de muncă sunt disponibile în cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment organizat vineri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Târgul de locuri de muncă se va desfăşura în 82 de locaţii din toată ţara, fiind contactaţi 27.100 de agenţi economici, dintre care şi-au anunţat participarea 2.365 de agenţi economici, fiind oferite 32.918 locuri de muncă, informează ANOFM. La Bucureşti, evenimentul este organizat de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, la Palatul Naţional al Copiilor.

Doar 1500 de locuri de muncă sunt pentru absolvenții de studii superioare

Din totalul locurilor de muncă oferite de către angajatori, 1.511 sunt adresate persoanelor cu studii superioare (de lungă şi scurtă durată), iar 76 vizează persoanele marginalizate social. Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile la Bursa Generală a Locurilor de Muncă sunt: Bucureşti - 7.451 oferte, Constanţa - 2.707, Bihor - 1.527, Ilfov - 1.383, Dolj - 1.237, Braşov - 1.125 şi Iaşi- 1.012.

Meseriile în care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare sunt: muncitor necalificat - 3.518 locuri de muncă, confecţioner textile - 1.392 locuri de muncă, lăcătuş mecanic - 1.307 locuri de muncă, agent securitate - 1.298 locuri de muncă, lucrător comercial - 1.141 locuri de muncă, electrician - 968 locuri de muncă, încasator şi cititor contoare de energie electrică - 950 locuri de muncă, manipulant - 859 locuri de muncă, sudor - 846 locuri de muncă.

Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt disponibile în următoarele profesii: inginer - 873 locuri de muncă, funcţionar administrativ - 76 locuri de muncă, consilier expert - 61 locuri de muncă, economist - 59 locuri de muncă, consultant vânzări - 47 locuri de muncă, programator IT - 42 locuri de muncă, manager - 32 locuri de muncă, inspector resurse umane - 32 locuri de muncă.

De asemenea, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, cele 76 locuri de muncă destinate persoanelor marginalizate social (ambalator - 7 locuri de muncă, patiser - 6 locuri de muncă, vânzător - 6 locuri de muncă, montator subansamble - 5 locuri de muncă, etc), aparţin următoarelor ramuri de activitate: industria alimentară - 36 locuri de muncă, comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor - 13 locuri de muncă, fabricarea altor mijloace de transport - 7 locuri de muncă, fabricarea de mobilă - 5 locuri de muncă, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 4 locuri de muncă.

Vești bune pentru milioane de angajați! Valoarea tichetelor de masă ar putea crește, de la 15 la 20 de lei... Sute de mii de clienți ai BCR au primit o veste proastă. Nu vor mai putea scoate bani cu ajutorul cardurilor pentru o pe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x