Antena Căutare

„Așteptările noastre au fost depășite”! Numărul de persoane care au fost nevoite să își părăsească casele!

Peste 270.000 de sirieni au fost nevoiți să își părăsească locuințele în urma ofensivelor lansate de forțele guvernamentale împotriva rebelilor în sud-vestul Siriei.

Galerie
Refugiați sirieni | cnn.com

Peste 270.000 de sirieni au fost nevoiți să își părăsească locuințele în urma ofensivelor lansate de forțele guvernamentale împotriva rebelilor în sud-vestul Siriei, conform Agenției pentru Refugiați din cadrul Organizației Națiunilor Unite(UNHCR).

Potrivit purtătorului de cuvânt al UNHCR Mohammad Hawari, numărul refugiaților sirieni „a depășit estimările noastre de 200.000 de persoane”. Refugiații se îndreaptă către granița cu Iordania și Israel, însă niciuna din cele 2 țări nu este dispusă să îi primească. UNHCR se așteaptă ca numărul refugiaților să crească în cazul în care luptele vor continua.

Aproximativ 6.2 milioane de sirieni au fost „relocați” de la începutul conflictului, în 2011 și încă 6.3 milioane au părăsit deja țara ca refugiați, conform unui recent raport UNHCR.

Cel mai recent „exod” a început pe 19 iunie, în urma atacului regimului sirian, susținut de Rusia, asupra provinciei Daraa, aflată la sud de capitala Damasc. Forțele regimului sirian condus de Bashar al Assad vor să „elibereze” zona de sub „ocupația” rebelilor susținuți de Turcia, a grupării teroriste ISIS și a Frontului al-Nusra(aripa siriană a grupării Al-Quaeda).

Articolul continuă după reclamă

„Așteptările noastre au fost depășite”! Numărul de persoane care au fost nevoite să își părăsească casele!

Zonă de război din Siria

rt.com

Cel puțin 290 de persoane au murit de la începutul ofensivei forțelor guvernului, printre aceștia fiind și membri ai Armatei Libere Siriene. Conform Biroului de documentare al Martirilor din Daraa, duminică au murit nu mai puțin de 23 de copii și 11 femei ca urmare a raidurilor aeriene și a atacurilor artireliei ruse și siriene.

Iordania și Israel oferă ajutor umanitar persoanelor relocate din cauza luptelor însă refuză să le permită acestora trecerea graniței. Iordania „găzduiește” deja 1.3 milioane de refugiați sirieni, însă a decis să își închidă granițele pentru aceștia în urma unui atentat sinucigaș revendicat de gruparea ISIS ce a dus la moartea a 6 grăniceri.

Video: „Scoateți chestia asta din biserica mea!” Imaginile care au scandalizat o lume întreagă. Ce a putut să facă un pr... Sfârșit HORROR pentru o stewardesă! Unde i-a fost găsit cadavrul și ce a făcut în ultimele ore de viață...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
O cameră de bord îndreptată permanent spre șofer, obligatorie în mașinile din UE
O cameră de bord îndreptată permanent spre șofer, obligatorie în mașinile din UE Jurnalul
O nouă performanță pentru România! Darius Sas urcă pe podium la CE de Lupte U20
O nouă performanță pentru România! Darius Sas urcă pe podium la CE de Lupte U20 Kudika
ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN
ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN Redactia.ro
Oraşul în care super-bogaţii lumii îşi mută averile de miliarde
Oraşul în care super-bogaţii lumii îşi mută averile de miliarde Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x