Antena Căutare

Atenție, părinți! O mamă își plânge copilul mort cu lacrimi amare: "Un medic incompetent i-a distrus viața"

Alex era cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Lesley și a fost foarte dorit, deoarece a fost conceput după un tratament de fertilizare.

Durere imensă în sufletul unei mame după ce a aflat printr-un e-mail că băiatul ei s-a sinucis! Alex, în vârstă de 23 de ani, suferea de 2 ani de o problemă intimă care l-a împins să își pună capăt zilelor. Înainte să recurgă la acest gest nebunesc, băiatul i-a scris mamei sale un mail pe care aceasta l-a primit după 12 ore de la sinucidere: "Să știți că am plecat liniștit și acum mă aflu..."

Alex era cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Lesley și a fost foarte dorit, deoarece a fost conceput după un tratament de fertilizare.

Mama băiatului povesește cu durere în suflet că "visurile ei au devenit realitate" în 1994, atunci când a devenit mamă pentru prima oară."Era tot ce îmi puteam dori", relatează femeia.

"Era frumos, dezinvolt și își adora fratele mai mic, Thomas, care a a apărut la 3 ani distanță față de el, în urma unor tratamente puternice. De asemenea îl adora și pe fratele mai mic James, care s-a născut atunci când Alex avea 13 ani".

Mama sa povestește cât de talentat și conștiincios era Alex la școală, având înclinații către engleză și istorie. Nimeni nu avea să prevestească o asemenea tragedie.

În timpul unei deplasări școlare în Canada, Alex s-a îndrăgosit de această țară și s-a hotărât să rămână acolo puțin timp, care s-a transformat în ultimii 5 ani din viața acestuia. Era cunoscut drept "britanicul cu minte strălucitoare, tipul inteligent din Marea Britanie care ajuta toate persoanele care aveau nevoie de el".

Familia lui Alex era o familie unită, dar nimeni nu știa de problemle pe care acestea le avea cu organul genital masculin: "Am avut probleme cu penisul", a scris el în ultimul său e-mail. "Din adolescență am avut probleme în dormitor, deoarece prepuțul meu nu s-a retras de pe gland așa cum era normal, ceea ce a creat câteva momente inconfortabile pentru mine".
În 2015, cu secretul păstrat în tăcere, Alex a consultat un doctor în Canada. El a primit un tratament cu o cremă specială pentru a se vindeca, dar s-a întors la medic după câteva săptămâni, deoarece tratamentul nu părea că funcționează.

În Canada, unde circumcizia este frecventă, Alex a fost trimis la un urolog."A sugerat imediat circumcizia", a scris Alex. "L-am întrebat despre întindere și m-a mințit complet spunându-mi că nu va funcționa pentru mine. Am fost în mare măsură încrezător pentru că am simțit că el era expertul care cunoștea cel mai bine problema, așa că l-am acceptat cu un scepticism".

De atunci, Lesley a citit recenzii online despre acest urolog care au făcut-o să-și pună întrebări. Un pacient a relatat că nu a mai reușit să lucreze după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru problemele de rinichi și că acesta "i-a distrus calitatea vieții." "Eu sunt mama a trei copii mici care se tem în fiecare zi ca voi muri atunci când mă văd suferind deatata durere", a scris femeia.

"Mă îngrozesc când văd că a diagnosticat greșit și alte persoane, a făcut operații eșuate și a distrus vieți. Este un doctor incompetent", a spus mama.
Din cauza acestei probleme de sănătate, Alex a decis să își ia viața, programând un e-mail care să ajungă la mama sa, la 12 ore după moartea sa.

El a explicat ce l-a determinat să se omoare și și-a asigurat părinții că acum se află într-un loc mai liniștit.

"Să știți că am plecat liniștit și acum mă aflu într-o stare de pace ar fi fost imposibilă după această mutilare. Am murit în 2015, nu acum".
Mama sa, Lesley Roberts, a înghețat când a citit finalul e-mailului devastator din partea fiului ei, Alex Hardy.

E-mailul fusese programat să sosească în 25 noiembrie 2017, la 12 ore de la sinucidere. Cu mai puțin de o oră înainte ca e-mailul să sosească, Lesley s-a trezit la ușă cu un polițist care a informat-o că fiul ei a murit.

Alex era un tânăr inteligent și popular de 23 de ani, fără istoric de boli mintale. Mama sa nu a putut înțelege de ce fiul său și-a luat propria viață.

Planul de pace israeliano-palestinian al lui Donald Trump urmează să fie dezvăluit după Ramadan... A vrut să își aranjeze părul, dar a rămas desfigurată pe viață! „Mi-a luat mult până mi-am făcut curaj să mă uit în ogli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x