Antena Căutare

Bilanţul deceselor provocate de Covid-19 în Brazilia a trecut de 30.000 după un nou record de contaminări

Bilanţul deceselor provocate de Covid-19 în Brazilia a trecut de 30.000 după o zi în care a fost înregistrat un nou record de contaminări.

Autorităţile au anunţat marţi seară 1.262 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 31.199, iar numărul de contaminări a crescut cu 29.936 la un total de 555.383.

Ţara sud-americană cu 210 milioane de locuitori este clasată pe locul al patrulea în lume, ca număr al deceselor, după Italia (33.350), şi pe al doilea, ca număr de cazuri, după Statele Unite (1,8 milioane).

Potrivit The Guardian, marţi, în Brasilia, preşedintele Jair Bolsonaro - care a minimalizat tot timpul gravitatea situaţiei - a declarat: „Regret fiecare dintre morţi, dar acesta este destinul oricui”.

Cel mai populat stat, São Paulo, a înregistrat în total aproximativ 8.000 de decese. În Rio de Janeiro au fost raportate 5.686 decese, iar în statul Ceará, 3.421 de oameni au murit din cauza Covid-19.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus în Wuhan (China) la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 6,3 milioane de cazuri şi mai mult de 380.300 de decese.

Sursa : news.ro

Coronavirus - Au fost înregistrate 55 de decese şi 318 noi cazuri în Italia. Autorităţile nu au raportat niciun nou caz ... Apoi ochii i se închid și rugămințile se opresc: "Sunt o rană în inima omenirii, un semn rușinos și de neșters"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x