Antena Căutare

Boris Johnson a recunoscut că are nevoie de ajutorul Europei pentru a amortiza șocurile provocate de un Brexit fără acord

”Bineînţeles, asta nu depinde doar de noi”, a recunoscut fostul ministru de externe. ”Asta depinde de asemenea de cealaltă parte. Există bineînţeles un element foarte important, al reciprocităţii şi cooperării”, a spus Boris Johnson.

Boris Johnson, favoritul la succesiunea premierului britanic Theresa May şi un fervent apărător al Brexitului dur, recunoaşte că are nevoie de ”cooperarea” Uniunii Europene (UE) în vederea amortizării şocurilor, în cazul unui Brexit fără acord (”no deal”), relatează AFP.

Într-un interviu acordat BBC, Boris Johnson a dat asigurări că dacă devine premier la sfârşitul lui iulie, guvernul său nu va impune, în niciun caz, ”controale şi nici frontiere dure în Irlanda de Nord” - riscul revenierii unei frontiere între această provincie britanică şi Irlanda, un stat membru UE, fiind unul dintre dosarele spinoase ale Brexitului.

Iar acest lucru este valabil chiar dacă, la 31 octombrie, data-limită a Brexitului, Regatul Unit ar părăsi UE fără acord, aşa cum a avertizat în mai multe rânduri Boris Johnson.

”Bineînţeles, asta nu depinde doar de noi”, a recunoscut fostul ministru de externe. ”Asta depinde de asemenea de cealaltă parte. Există bineînţeles un element foarte important, al reciprocităţii şi cooperării”.

Articolul continuă după reclamă

El a evocat de asemenea ”o perioadă de tranziţie” - o clauză prevăzută deja în acordul încehiat între Theresa May şi Bruxelles, în noiembrie, dar pe care Boris Johnson îl consideră ”mort”, după ce Parlamentul britanic l-a respins în trei rânduri.

”Însă vom avea nevoie de un fel de acord, iar asta este ceea ce vizez, pentru a obţine o perioadă de tranziţie”, a declarat fostul primar al Londrei. iar în acest sens, este necesară ”o pregătire serioasă şi cu hotărâre” a unei ieşiri fără acord sau pe baza prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care să le dovedească europenilor ”seriozitatea” britanicilor.

Este necesar mai ales ca bruxellesul să fie convins să redeschidă negocieri. În cazul în care eşuează, Boris Johnson a promis că regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie, inclusiv fără acord.

El a evitat, altfel, să răspundă jurnalistei care-l intervieva pe tema recentei zgomotoase dispute conjugale cu partenera sa Carrie Symonds.

”Am făcut din asta una dintre regulile (de conduită) de mulţi, mulţi ani (...): nu vorbesc despre lucruri care-mi implică familia, oamenii pe care-i iubesc”, a spus el, catalogând ”nedrept” să le ”târască” în afacerile politice.

Poliţia londoneză s-a dus vineri la domiciliul cuplului, după ce a primit un apel telefonic de la un vecin care semanla o dispută zgomotoasă, urlete şi trântirea uşilor.

”FII BĂRBAT”

Actualul ministru de Externe Jeremy Hunt l-a îndemnat luni pe Boris Johnson să nu fugă de întrebări. Însă, de această dată, nu de cele cu privire la viaţa sa privată, ci despre Brexit.

Cei doirivali, angajaţi în cursa la succesiunea la Downing Street, au fost invitaţi de SkyNews la o dezbatere televizată marţi, însă Boris Johnson a refuzat. În absenţa sa, emisiunea nu va avea loc, a anunţat postul.

”Dezbaterea la care a fost invitat Boris va avea loc (marţi) seara la SkyNews. Eu voi fi acolo. nu fi un laş, Boris, fii bărbat şi arată naţiunii cum eşti tu capabil să răspunzi la examenul minuşios pe care-l implică funcţia cea mai dificilă din ţară”, a declarat Jeremy Hunt Times.

”Dezbaterea vieţii private a lui Boris Johnson nu mă interesează”, a precizat el. ”Însă eu vreau să-l întreb despre felul cum poate el «să garanteze» că noi vom păsăriUE la 31 octombrie, dacă Parlamentul votează împotriva unui «no deal»”.

Acest atac se înscrie în strategia de campanie a acestui fost antreprenor, în vârstă de 52 de ani, ministru din 2010, care joacă cartea candidatului ”serios” în faţa unui Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, autorul unei lungi liste de gafe.

Sursa : news.ro

Judecătorul a forțat-o prin lege să facă avort considerând că nu este în stare să crească copilul! "E bolnavă minta... Consilierul lui Trump, John Bolton, deplânge o tăcere ”asurzitoare” a Iranului cu privire la oferta unor ”negocieri veri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 19 iulie 2024. Cum să gestionezi timpul pentru a avea un stil de viață sănătos
Super Neatza, 19 iulie 2024. Cum să gestionezi timpul pentru a avea un stil de viață sănătos Vineri, 19.07.2024, 09:55
Ai sport în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x