Antena Căutare

Brazilia menţine folosirea hidroxiclorochinei împotriva covid-19, în pofida opririi testelor clinice de către OMS, după ce un studiu arată că poate fi periculoasă

Ministerul brazilian al Sănătăţii îşi menţine recomandarea privind folosirea hidroclorochinei în tratarea covid-19, în pofida hotărârii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a suspenda temporar teste clinice ale acestui medicament, ca o măsură de precauţie, relatează AFP.

”Noi rămânem foarte calmi şi senini şi nu va exista nicio modificare în consemnele noastre”, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, la Brasilia, secretarul însăcinat cu munca şi educţia sanitară Mayra Pinheiro.

În urma presiunilor preşedintelui de extremă dreapta brazilian Jair Bolsonaro, Ministerul Sănătăţii din Brazilia - cea mai afectată ţară de pandemia covid-19 în America Latină - a publicat săptămâna trecută un document care extinde recomandări privind folosirea clorochinei şi hidroxiclorochinei inclusiv la cazuri uşoare de covid-19, în pofida unei lipse de probe concludente cu privire la eficienţa acestora.

Această decizie a declanşat un val de critici în comunitatea ştiinţifică braziliană.

OMS a anunţat luni că a suspendat ”temporar” testele clinice privind hidroxiclorochina, pe care le efectuează împreună cu parteneri din mai multe ţări, ca măsură de precauţie.

Această hotărâre a fost luată sâmbătă, în urma publicării unui studiu vineri, în revista medicală The Lancet, care arată că recurgerea la clorochină sau derivate ale acesteia precum clorochina este ineficientă - chiar nefastă - împotriva covid-19, a anunţat directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Brazilia, o ţară cu 210 milioane de locuitori, înregistrează peste 363.200 de cazuri şi peste 22.660 de morţi şi este cea mai afectată ţară de pandemia covic-19 din America Latină şi a doua în lume, după Statele Unite, ca număr de cazuri de covid-19 confirmate.

Sursa : news.ro

Irlanda nu înregistrează niciun deces din cauza covid-19 pentru prima oară de la 11 martie; bilanţul creşte cu 59 de con... Patru morţi în Extremul Orient rus, în urma prăbuşirii unui elicopter polivalent de tip Mi-8 aparţinând armatei ruse...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x